Departamentul de Ştiințe Chirurgicale acoperă o gamă largă de competențe și afecțiuni. Specialiștii de renume și cu experiență la nivel internațional ai departamentului nostru sunt garanția serviciilor de top Anadolu Medical Center.
În plus, suntem mereu orientați spre inovatie și implementăm cele mai avansate tehnologii medicale, care ne permit să oferim pacienților intervenții chirurgicale de înaltă precizie, cât mai puțin riscante și cât mai puțin dureroase.
În plus, suntem mereu orientați spre inovatie și implementăm cele mai avansate tehnologii medicale, care ne permit să oferim pacienților intervenții chirurgicale de înaltă precizie, cât mai puțin riscante și cât mai puțin dureroase.
Centrul Complet de Chirurgie Craniofacială
Chirurgia craniomaxilofacială se preocupă de tratarea afecțiunilor și defectelor din zona: capului, gâtului, fetei și maxilarelor / regiunea cranio-maxilo-facială, precum și a țesuturilor moi și tari ale cavității orale.
Această specialitate chirurgicală tratează un spectru larg de boli, leziuni și defecte la nivelul capului, gâtului, feței, maxilarelor și țesuturilor dure și moi ale regiunii orale și maxilo-faciale, precum chirurgia pentru bebelușii al căror craniu nu este în creștere (craniosinostoză), intervenții chirurgicale pentru bebelușii cu despicătura de palat și despicătura de buză, operații dentare (chirurgie ortognatică) pentru pacienții cu probleme de închidere a maxilarului (chirurgie ortognatică) pentru bebeluși fără urechi, hipertelorism, implanturi faciale, sindromul Pierre Robin, hipoplazia mandibulară), paralizia facială (paralizia nervului facial) și fracturile oaselor feței (fracturi maxilo-faciale).
Fiecare dintre aceste operații necesită abilități tehnice chirurgicale avansate și experiență. Succesul acestor operații poate fi atins doar prin efortul și abilitatea chirurgului. Chirurgul plastic care se ocupă de acești pacienți ar trebui să facă parte dintr-o echipă multidisciplinară (formată dintr-un chirurg plastic, un neurochirurg, un ortodont, un radiolog, un genetician medical, un oftalmolog, un specialist ORL, un anestezist, un psiholog, un ginecolog, logoped și fotograf medical).
Cunoașterea, opiniile și contribuțiile din diferite discipline medicale asigură că diagnosticul și tratamentul pacientului sunt mai exacte și mai rapide. În plus, majoritatea acestui grup de pacienți se află în grupa de vârstă pediatrică.
Efectele intervențiilor chirurgicale efectuate din cauza schimbării raportului capului și feței în timpul procesului de creștere ar trebui urmărite atent. În anumite situații, sunt necesare intervenții chirurgicale suplimentare sau tratamente non-chirurgicale.
Această specialitate chirurgicală tratează un spectru larg de boli, leziuni și defecte la nivelul capului, gâtului, feței, maxilarelor și țesuturilor dure și moi ale regiunii orale și maxilo-faciale, precum chirurgia pentru bebelușii al căror craniu nu este în creștere (craniosinostoză), intervenții chirurgicale pentru bebelușii cu despicătura de palat și despicătura de buză, operații dentare (chirurgie ortognatică) pentru pacienții cu probleme de închidere a maxilarului (chirurgie ortognatică) pentru bebeluși fără urechi, hipertelorism, implanturi faciale, sindromul Pierre Robin, hipoplazia mandibulară), paralizia facială (paralizia nervului facial) și fracturile oaselor feței (fracturi maxilo-faciale).
Fiecare dintre aceste operații necesită abilități tehnice chirurgicale avansate și experiență. Succesul acestor operații poate fi atins doar prin efortul și abilitatea chirurgului. Chirurgul plastic care se ocupă de acești pacienți ar trebui să facă parte dintr-o echipă multidisciplinară (formată dintr-un chirurg plastic, un neurochirurg, un ortodont, un radiolog, un genetician medical, un oftalmolog, un specialist ORL, un anestezist, un psiholog, un ginecolog, logoped și fotograf medical).
Cunoașterea, opiniile și contribuțiile din diferite discipline medicale asigură că diagnosticul și tratamentul pacientului sunt mai exacte și mai rapide. În plus, majoritatea acestui grup de pacienți se află în grupa de vârstă pediatrică.
Efectele intervențiilor chirurgicale efectuate din cauza schimbării raportului capului și feței în timpul procesului de creștere ar trebui urmărite atent. În anumite situații, sunt necesare intervenții chirurgicale suplimentare sau tratamente non-chirurgicale.
Aplicații De Proteză
Aplicații De Proteză / Epiteză În Cazul Deficiențelor La Urechi, Ochi, Nas, Degete
Pentru ca protezele / epitezele pacienților să poată fi realizate electronic, în primul rând informațiile digitale despre pacient trebuie transferate pe computer. Pentru aceasta, este necesară realizarea unei tomografii computerizate și / sau fotografiilor tridimensionale ale pacientului. După ce informațiile digitale au fost transferate pe computer, obținându-se o imagine în oglindă din partea sănătoasă, se scoate tiparul țesutului care trebuie completat. Pentru ca epitezele care urmează să fie produse pe baza acestor tipare să fie fixate ferm în zonele în care sunt aplicate, se utilizează tehnologia de implantare pe care stomatologii o aplică pentru proteze dentare. În oasele din jurul zonei în care urmează să fie aplicată epiteza sunt plasate 2-3 implanturi. După ce aceste implanturi s-au contopit cu osul, la capetele lor sunt fixați magneții foarte puternici. Când pe epitezele care urmează să fie aplicate este plasat un magnet, cei doi magneți se vor prinde puternic unul de celălalt. Invizibilitatea epitezelor aplicate depinde în totalitate de măiestria medicului care a realizat intervenția.
Ce este restaurarea protetică a urechii?
Reprezintă procesul de creare în exterior a unei urechi sub forma unei proteze, prin luarea drept model a urechii sănătoase. Cel mai important punct al acestei metode este ca fixarea protezei pe craniu să fie suficient de robustă și urechea aplicată să nu pară o proteză atunci când este privită. Pentru fixarea protezei pe craniu este utilizată tehnologia implanturilor pe care stomatologii o aplică pentru proteze dentare. După contopirea cu osul a celor 2-3 implanturi plasate în osul craniului, proteza se fixează de craniu prin amplasarea unor magneții foarte puternici. Vizibilitatea protezei aplicate depinde în totalitate de măiestria medicului care a realizat intervenția. Cu cât culoarea și detaliile protezei sunt mai bine ajustate, cu atât rezultatul va fi mai bun. Cu toate acestea, nu trebuie uitat că, chiar și atunci când potrivirea culorilor a fost realizată într-un mod impecabil, dacă pacientul se bronzează la soare sau culoarea pielii se modifică în timp, proteza nu va avea șansa de a se adapta la aceste modificări.
Cum se realizează restaurarea urechii prin intervenție chirurgicală virtuală?
După efectuarea imagisticii urechii de pe partea intactă prin scanere de suprafață sau tomografie tridimensională, se obține în mediu computerizat simetria oglinzii a urechii respective. În cazul în care pe partea lipsă există țesuturi, dimensiunea exactă a restaurări care trebuie realizată pe partea lipsă este determinată prin preluarea din imaginea în oglindă a imaginii existente.
Așa cum poate fi făcută o ureche protetică corespunzătoare modelului determinat, totodată modelul poate fi folosit şi pentru confecționarea unei urechi din țesuturile proprii ale persoanei respective.
În cazul utilizării acestui model printat cu ajutorul unei imprimante tridimensionale drept ghid pe parcursul intervenției chirurgicale, aceasta oferă informații mult mai detaliate și exacte decât desenul urechii opuse preluat pe hârtie röntgen sau pe o foaie de nailon transparentă. De asemenea pentru cartilajul care se încearcă să fie modelat prin reducerea acestuia la două dimensiuni se folosește un model tridimensional complet și precis.
Ultimul punct atins prin utilizarea operației virtuale îl reprezintă crearea scheletului urechii din silicon prin utilizarea modelul disponibil. Ulterior preluării modelului părţii deficiente a urechii în felul descris anterior, este scos tiparul negativ al modelului disponibil. İmplantul care urmează să fie aplicat pacientului se obține prin turnarea siliconului medical în tiparul respectiv. Acest implant poate fi utilizat în restaurarea urechii în mai multe etape prin plasarea sa subcutanată în faţa liniei părului unde există deficiența sau în restaurările într-o singură etapă prin înfășurarea într-o teacă musculară preluată din zona tâmplei.
Deoarece implanturile pentru scheletul urechii realizate cu silicon medical sunt moi, ele nu străpung cu ușurință pielea care le acoperă, așa cum se întâmplă în cazul implanturile metpor. Deoarece materialul utilizat este biocompatibil, acestea provoacă o reacție tisulară minimă în țesuturile pe care sunt aplicate.
Așa cum poate fi făcută o ureche protetică corespunzătoare modelului determinat, totodată modelul poate fi folosit şi pentru confecționarea unei urechi din țesuturile proprii ale persoanei respective.
În cazul utilizării acestui model printat cu ajutorul unei imprimante tridimensionale drept ghid pe parcursul intervenției chirurgicale, aceasta oferă informații mult mai detaliate și exacte decât desenul urechii opuse preluat pe hârtie röntgen sau pe o foaie de nailon transparentă. De asemenea pentru cartilajul care se încearcă să fie modelat prin reducerea acestuia la două dimensiuni se folosește un model tridimensional complet și precis.
Ultimul punct atins prin utilizarea operației virtuale îl reprezintă crearea scheletului urechii din silicon prin utilizarea modelul disponibil. Ulterior preluării modelului părţii deficiente a urechii în felul descris anterior, este scos tiparul negativ al modelului disponibil. İmplantul care urmează să fie aplicat pacientului se obține prin turnarea siliconului medical în tiparul respectiv. Acest implant poate fi utilizat în restaurarea urechii în mai multe etape prin plasarea sa subcutanată în faţa liniei părului unde există deficiența sau în restaurările într-o singură etapă prin înfășurarea într-o teacă musculară preluată din zona tâmplei.
Deoarece implanturile pentru scheletul urechii realizate cu silicon medical sunt moi, ele nu străpung cu ușurință pielea care le acoperă, așa cum se întâmplă în cazul implanturile metpor. Deoarece materialul utilizat este biocompatibil, acestea provoacă o reacție tisulară minimă în țesuturile pe care sunt aplicate.
Ce este restaurarea protetică a ochiului?
În cazul pierderii vederii din orice motiv, dacă globul ocular nu poate umple oasele orbitale sau în cazurile în care globul ocular a fost extirpat în întregime, în scopul înlăturării pierderi estetice se poate obține ajutor de la epitezele oculare. Deoarece epiteza care urmează să fie aplicată pacienților cu pleoape intacte, poate sta pe orbită, este suficientă pregătirea unei epiteze compatibile cu ochiul opus din punct de vedere al culori și volumului şi introducerea acestuia între pleoape. Cu toate acestea, în cazul epitezelor care urmează să fie aplicate la pacienții care nu au nici pleoape, pentru menținerea la locul său a epitezei aplicate, în primul rând este necesară plasarea unor 2-3 implanturi în oasele din jurul ochiului (periorbitale). Fixarea epitezei în locul destinat, va fi asigurată prin intermediul magneților care urmează să fie aplicați pe implanturi ulterior adaptării acestui implant la os şi pe epiteză. Astfel, pacientul va putea îndepărta cu ușurință proteza atunci când va fi necesar, va putea curățata atât montura pe care este aplicată epiteza cât și epiteza și va putea pune la loc epiteza.
Ce este repararea protetică a nasului?
În zilele noastre, restaurarea deficiențele nazale poate fi realizată într-un mod satisfăcător prin transplantarea țesutului din zona frunții sau a țesuturilor din alte părți ale corpului. Cu toate acestea, din motive medicale sau în cazurile în care pacientul nu dorește transplantul de țesut dintr-un alt loc, imperfecțiune (deformarea) feței poate fi camuflată într-o oarecare măsură prin epitezele care urmează să fie aplicate pe implanturi, ulterior plasării unor 2-3 implanturi în oasele faciale.
Ce este repararea protetică a degetelor?
Degetul al patrulea și al cincilea al mâinii nu îndeplinesc o sarcină foarte mare în ceea ce privește funcțiile mâinii, cu excepția sarcinilor care necesită o prindere puternică. Cu toate acestea, lipsa unui deget al mâinii care reprezintă una dintre cele mai vizibile părţi ale corpului unei persoane, este o deformare dificil de acceptat din punct de vedere estetic.
Mulți oameni solicită o proteză asortată la culoarea pieli, care să facă anormalitatea invizibilă din exterior, chiar şi dacă aceasta va fi disfuncțională. Ca și în cazul implanturilor dentare, protezele degetelor din silicon plasate pe implanturile osoase care urmează să fie plasate pe osul degetului lipsă satisfac această cerință. Plasarea unui implant în os este o procedură chirurgicală foarte ușoară. Protezele care pot fi prinse de implant sunt realizate ulterior adaptării acestui implant la os. Astfel, pacientul va putea îndepărta cu ușurință proteza atunci când va fi necesar, va putea curățata atât montura pe care este aplicată epiteza cât și epiteza și va putea pune la loc epiteza.
Mulți oameni solicită o proteză asortată la culoarea pieli, care să facă anormalitatea invizibilă din exterior, chiar şi dacă aceasta va fi disfuncțională. Ca și în cazul implanturilor dentare, protezele degetelor din silicon plasate pe implanturile osoase care urmează să fie plasate pe osul degetului lipsă satisfac această cerință. Plasarea unui implant în os este o procedură chirurgicală foarte ușoară. Protezele care pot fi prinse de implant sunt realizate ulterior adaptării acestui implant la os. Astfel, pacientul va putea îndepărta cu ușurință proteza atunci când va fi necesar, va putea curățata atât montura pe care este aplicată epiteza cât și epiteza și va putea pune la loc epiteza.
Chirurgia buzei despicate și a palatului fend
Palatul fend și buza despicată sunt defecte ale uniunii feței sugarului care apar din cauza tulburărilor de dezvoltare în săptămânile 8 și 12 în timpul creșterii intrauterine (perioada embriologică).
Cea mai importantă problemă pentru sugarii născuți cu fisura palatului este întârzierea creșterii și apariția infecțiilor tractului respirator superior și inferior cauzate de problemele de hrănire în perioada postnatală timpurie (primele luni după naștere).
O astfel de afecțiune este foarte frecventă și poate fi complet corectată printr-o abordare multidisciplinară bine stabilită, iar copiii născuți cu această afecțiune pot avea o viață normală.
Studiile științifice sugerează că o procedură intrauterină nu poate fi fezabilă, deoarece poate compromite viața bebelușului. Se știe că astfel de tratamente efectuate în timp util pot permite acestor copii să aibă o viață sănătoasă.
De ce este importantă repararea palatului despicat la copii? (Palatoplastia)
Pentru majoritatea sugarilor cu buzele despicate, chirurgul copilului dumneavoastră poate repara anomalia în primele câteva luni de viață. Pentru a repara o buză despicată, chirurgul plastic folosește o tehnică specială pentru a sutura cele două părți ale buzei împreună, lăsând o cicatrice care se amestecă în buză. Cu toate acestea, palatul fend și repararea buzelor despicate sunt proceduri de reconstrucție pentru a asigura funcția de vorbire.
Țesuturile de pe marginile fantei sunt aproximate la linia mediană și mușchii de pe palatul moale necesari vorbirii sunt, de asemenea, reparați. Repararea exactă a acestor mușchi îi permite bebelușului să aibă sunetele numite foneme și funcționarea corectă a trompei lui Eustachio care conectează urechea medie la esofag pentru a preveni obstrucția în urechi. Datorită motivelor menționate mai sus, palatul ar trebui reparat cât mai curând posibil când funcțiile de vorbire ale bebelușului încep să se dezvolte și înainte ca o pierdere permanentă a auzului din cauza disfuncției trompei lui Eustachio să apară în jurul a 6 până la 9 luni de la naștere.
Când ar trebui un copil să sufere o intervenție chirurgicală pentru repararea buzei despicate și a palatului fend?
Există un program de tratament care a fost dezvoltat pentru tratamentul buzelor palatului fend și a buzelor despicate, ca rezultat al cunoștințelor și experienței de ani de zile. Chirurgia buzelor despicate se poate face atunci când copilul are 3-6 luni. Bebelușul va fi anesteziat, astfel încât buzele să poată fi reparate și apoi acoperite cu cusături.
Cea mai urgentă problemă pentru acești bebeluși este legată de hrană. Familiile ar trebui învățate despre poziția, frecvența, forma de hrănire și factorii care trebuie îngrijiți.
A doua etapă este de a începe pregătirile preoperatorii prin aparatul care va fi pregătit de ortodontiști cât mai curând posibil. Toate studiile efectuate au arătat că rezultatele estetice tardive ale bebelușilor care au avut terapie ortodontică înainte de intervenția chirurgicală efectivă, în comparație cu cei care nu au avut nici o terapie ortodontică. Mai mult, testele auditive trebuie făcute imediat și repetate frecvent pentru acești copii până la procedura de reparație.
Acești bebeluși nu sunt, de obicei, operați până nu devin cântăresc 4,5 până la 5 kilograme, deci cam la 3-5 luni după naștere. Repararea palatului fend n cazul bebelușilor care au suferit deja intervenții chirurgicale pentru repararea buzelor despicate se efectuează când au 9 luni, pentru a preveni tulburările de vorbire.
Pacienții cu palat despicat și buzele despicate care sunt monitorizați în timpul creșterii sunt, de asemenea, evaluați pentru a vorbi la vârsta de 2,5 până la 3 ani. Dacă pacientul are tulburări de vorbire și o astfel de tulburare nu este recuperată prin terapii de vorbire, pacientul poate fi operat pentru cauza reală a tulburării de vorbire. Este posibil ca acești copii să aibă nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a corecta posibile deformări la nivelul nasului sau buzei în jurul vârstei de 6 până la 7 ani.
Pacienții sunt urmăriți pentru creșterea feței și pot avea nevoie de terapii ortodontice la vârsta școlară, dacă este necesar. Procedurile bărbii (chirurgie ortognatică) și / sau operațiile estetice ale nasului pot fi efectuate în funcție de creșterea feței după perioada adolescenței.
Supravegherea atentă a bebelușilor născuți cu palatul despicat sau cu buza despicată de către o echipă multidisciplinară experimentată ar oferi rezultate funcționale mult mai bune și, de asemenea, ar reduce numărul de proceduri chirurgicale la care trebuie să fie supuși acești copii.
Repararea palatului despicat și a deformării nasului
Chiar dacă repararea palatului despicat și a buzei despicate se efectuează corespunzător și în timp util, se poate dezvolta o deformare specifică pe nas în timpul dezvoltării feței. Toate aceste defecte conduc și la tulburări funcționale, deoarece aplatizarea aripii nasului este adesea asociată cu dificultatea de a respira prin nas.
Modelul unilateral sau bilateral al buzei despicate afectează forma nasului. Maxilarul se dezvoltă insuficient în acest grup de pacienți; baza nazală este prăbușită pe partea despicată, aripile nazale sunt aplatizate, septul intranasal este deviat și poate apărea o posibilă creștere a concha nazală. Mai mult, nările sunt asimetrice. Pot exista cicatrici multiple de incizie pe piele și nas din cauza mai multor proceduri chirurgicale anterioare. Cartilajele nasului sunt asimetrice la pacienții cu fisură unilaterală, în special.
Având în vedere toți acești factori, repararea deformării nasului necesită o experiență largă și o abilitate chirurgicală superioară în comparație cu operațiile estetice ale nasului. Grefele de cartilaj sunt aproape întotdeauna necesare în timpul procedurilor acestor pacienți. . Repararea deformării CLN printr-o tehnică numită rinoplatie deschisă – este definită ca o procedură standard pentru localizarea și fixarea corectă a cartilajelor nasului.
Mai mult, acești pacienți nu ar trebui evaluați doar din perspectiva estetică nazală; ar trebui dezvoltată o abordare terapeutică mai largă, deoarece poate fi detectată întârzierea dezvoltării maxilare. Aproape toți pacienții au o deficiență pe partea fisurii. Baza nazală de pe partea despicată este mai mică decât partea intactă a nasului. Din acest motiv, pacienții care au suferit o intervenție chirurgicală a nasului din cauza deformării pot avea nevoie de grefoane cartilaginoase sau osoase într-o sesiune preoperatorie sau în timpul procedurii pentru a îmbunătăți structura nasului.
Dacă există o problemă severă de închidere între dinții superiori și inferiori și / sau pacienții au probleme cu înălțimea feței, vor avea nevoie de tratament ortodontic și intervenții chirurgicale ortognatice. În acest caz, pacienții trebuie detectați corect, iar tratamentele trebuie planificate cu precizie. În general, procedurile nasului trebuie efectuate după o intervenție chirurgicală ortognatică.
Care este rata de incidență a deformărilor buzelor și a palatului?
Rata de incidență a palatului fend și a buzei despicate este de 1 / 1.000 (una la fiecare 1.000 de nașteri), iar rata de incidență a fantei palatine izolate este de 1 / 2.000 (una la fiecare 2.000 de nașteri vii). Palatul despicat și buza despicată sunt mai frecvente la băieți, în timp ce despicătura izolată a plăcii este mai frecventă la fete.
Se pot observa deformarea palatului și a buzelor despicate la rudele apropiate?Rata de recurență a palatului despicat și a deformării buzelor despicate la rudele de gradul I (alți frați) este de 4%. O astfel de rată scade la 0,7% la rudele de gradul II (alți veri). O astfel de rată scade la 0,3% la rudele de gradul III (alți veri). Cu toate acestea, dacă există un pacient cu palat despicat și buza despicată într-o familie, incidența unei astfel de deformări este mai mare decât populația normală. Cu alte cuvinte, riscul de a dezvolta această afecțiune este de 40 de ori mai mare la rudele de gradul I, de 7 ori la rudele de gradul II și de 3 ori la rudele de gradul III.
Buzele fante și palatul despicat sunt ereditare?
Nu există nicio legătură directă, cu excepția anumitor sindroame; cu toate acestea, această boală prezintă o creștere decât populația normală. În cazul în care părinții au un copil cu buzele fante înainte, posibilitatea unei astfel de afecțiuni la alți bebeluși este de 4%. Dacă părinții au mai întâi doi bebeluși cu buza despicată, probabilitatea apariției unei astfel de afecțiuni la alți bebeluși crește până la 9%. Dacă unul dintre părinți are palatul fend, posibilitatea unei astfel de afecțiuni la alți bebeluși este de 4%. Dacă părinții au un bebeluș cu buzele despicate, posibilitatea unei astfel de afecțiuni la alți bebeluși este de 4%.
Când sunt operați bebelușii cu palat fend și buza despicată?
Repararea buzelor despicate se poate face atunci când bebelușul are vârsta de 3 luni; repararea palatului fend poate fi efectuată începând cu 9 luni.
Cine poate trata și urmări cazurile palatului fend și ale buzelor despicate?Pacienții cu palat despicat și buza despicată trebuie evaluați de către ortodontiști și chirurgi plastici în faza incipientă. Chiar și intervenția chirurgicală se efectuează din a 3-a lună de viață, tratamentul ortodontic începe după o scurtă perioadă de la naștere. Tratamentul ortodontic permite pacienților să aibă procedura cu ușurință și să obțină rezultate chirurgicale promițătoare.
Cum ar trebui să fie hrăniți bebelușii cu palatul despicat și buză despicată?Palatul fend și buza despicată nu afectează funcția de înghițire sau respirație a bebelușului. Acești copii pot înghiți cu ușurință alimentele lichide din gură. În mod similar, dacă nu există nicio afecțiune concomitentă, cum ar fi mandibula mai mică, acești bebeluși nu au nicio problemă în timpul respirației.
Este posibil diagnosticul intrauterin de palatul fend și buza despicată?
Ecografia efectuată pentru screening poate permite detectarea buzei despicate în timpul perioadei intrauterine. Ecografia poate oferi o examinare detaliată pentru a vedea dacă există fisura palatului. Rezonanța magnetică este posibilă din punct de vedere tehnic pentru bebelușul din pântecele mamei în condițiile actuale pentru cazurile suspectate. Pe de altă parte, se știe că astfel de tratamente efectuate în timp util pot permite acestor copii să aibă o viață sănătoasă. Prin urmare, medicii nu sugerează avortul medical al bebelușilor cu probleme cu palatul fend și / sau cu buzele despicate.
Cea mai importantă problemă pentru sugarii născuți cu fisura palatului este întârzierea creșterii și apariția infecțiilor tractului respirator superior și inferior cauzate de problemele de hrănire în perioada postnatală timpurie (primele luni după naștere).
O astfel de afecțiune este foarte frecventă și poate fi complet corectată printr-o abordare multidisciplinară bine stabilită, iar copiii născuți cu această afecțiune pot avea o viață normală.
Studiile științifice sugerează că o procedură intrauterină nu poate fi fezabilă, deoarece poate compromite viața bebelușului. Se știe că astfel de tratamente efectuate în timp util pot permite acestor copii să aibă o viață sănătoasă.
De ce este importantă repararea palatului despicat la copii? (Palatoplastia)
Pentru majoritatea sugarilor cu buzele despicate, chirurgul copilului dumneavoastră poate repara anomalia în primele câteva luni de viață. Pentru a repara o buză despicată, chirurgul plastic folosește o tehnică specială pentru a sutura cele două părți ale buzei împreună, lăsând o cicatrice care se amestecă în buză. Cu toate acestea, palatul fend și repararea buzelor despicate sunt proceduri de reconstrucție pentru a asigura funcția de vorbire.
Țesuturile de pe marginile fantei sunt aproximate la linia mediană și mușchii de pe palatul moale necesari vorbirii sunt, de asemenea, reparați. Repararea exactă a acestor mușchi îi permite bebelușului să aibă sunetele numite foneme și funcționarea corectă a trompei lui Eustachio care conectează urechea medie la esofag pentru a preveni obstrucția în urechi. Datorită motivelor menționate mai sus, palatul ar trebui reparat cât mai curând posibil când funcțiile de vorbire ale bebelușului încep să se dezvolte și înainte ca o pierdere permanentă a auzului din cauza disfuncției trompei lui Eustachio să apară în jurul a 6 până la 9 luni de la naștere.
Când ar trebui un copil să sufere o intervenție chirurgicală pentru repararea buzei despicate și a palatului fend?
Există un program de tratament care a fost dezvoltat pentru tratamentul buzelor palatului fend și a buzelor despicate, ca rezultat al cunoștințelor și experienței de ani de zile. Chirurgia buzelor despicate se poate face atunci când copilul are 3-6 luni. Bebelușul va fi anesteziat, astfel încât buzele să poată fi reparate și apoi acoperite cu cusături.
Cea mai urgentă problemă pentru acești bebeluși este legată de hrană. Familiile ar trebui învățate despre poziția, frecvența, forma de hrănire și factorii care trebuie îngrijiți.
A doua etapă este de a începe pregătirile preoperatorii prin aparatul care va fi pregătit de ortodontiști cât mai curând posibil. Toate studiile efectuate au arătat că rezultatele estetice tardive ale bebelușilor care au avut terapie ortodontică înainte de intervenția chirurgicală efectivă, în comparație cu cei care nu au avut nici o terapie ortodontică. Mai mult, testele auditive trebuie făcute imediat și repetate frecvent pentru acești copii până la procedura de reparație.
Acești bebeluși nu sunt, de obicei, operați până nu devin cântăresc 4,5 până la 5 kilograme, deci cam la 3-5 luni după naștere. Repararea palatului fend n cazul bebelușilor care au suferit deja intervenții chirurgicale pentru repararea buzelor despicate se efectuează când au 9 luni, pentru a preveni tulburările de vorbire.
Pacienții cu palat despicat și buzele despicate care sunt monitorizați în timpul creșterii sunt, de asemenea, evaluați pentru a vorbi la vârsta de 2,5 până la 3 ani. Dacă pacientul are tulburări de vorbire și o astfel de tulburare nu este recuperată prin terapii de vorbire, pacientul poate fi operat pentru cauza reală a tulburării de vorbire. Este posibil ca acești copii să aibă nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a corecta posibile deformări la nivelul nasului sau buzei în jurul vârstei de 6 până la 7 ani.
Pacienții sunt urmăriți pentru creșterea feței și pot avea nevoie de terapii ortodontice la vârsta școlară, dacă este necesar. Procedurile bărbii (chirurgie ortognatică) și / sau operațiile estetice ale nasului pot fi efectuate în funcție de creșterea feței după perioada adolescenței.
Supravegherea atentă a bebelușilor născuți cu palatul despicat sau cu buza despicată de către o echipă multidisciplinară experimentată ar oferi rezultate funcționale mult mai bune și, de asemenea, ar reduce numărul de proceduri chirurgicale la care trebuie să fie supuși acești copii.
Repararea palatului despicat și a deformării nasului
Chiar dacă repararea palatului despicat și a buzei despicate se efectuează corespunzător și în timp util, se poate dezvolta o deformare specifică pe nas în timpul dezvoltării feței. Toate aceste defecte conduc și la tulburări funcționale, deoarece aplatizarea aripii nasului este adesea asociată cu dificultatea de a respira prin nas.
Modelul unilateral sau bilateral al buzei despicate afectează forma nasului. Maxilarul se dezvoltă insuficient în acest grup de pacienți; baza nazală este prăbușită pe partea despicată, aripile nazale sunt aplatizate, septul intranasal este deviat și poate apărea o posibilă creștere a concha nazală. Mai mult, nările sunt asimetrice. Pot exista cicatrici multiple de incizie pe piele și nas din cauza mai multor proceduri chirurgicale anterioare. Cartilajele nasului sunt asimetrice la pacienții cu fisură unilaterală, în special.
Având în vedere toți acești factori, repararea deformării nasului necesită o experiență largă și o abilitate chirurgicală superioară în comparație cu operațiile estetice ale nasului. Grefele de cartilaj sunt aproape întotdeauna necesare în timpul procedurilor acestor pacienți. . Repararea deformării CLN printr-o tehnică numită rinoplatie deschisă – este definită ca o procedură standard pentru localizarea și fixarea corectă a cartilajelor nasului.
Mai mult, acești pacienți nu ar trebui evaluați doar din perspectiva estetică nazală; ar trebui dezvoltată o abordare terapeutică mai largă, deoarece poate fi detectată întârzierea dezvoltării maxilare. Aproape toți pacienții au o deficiență pe partea fisurii. Baza nazală de pe partea despicată este mai mică decât partea intactă a nasului. Din acest motiv, pacienții care au suferit o intervenție chirurgicală a nasului din cauza deformării pot avea nevoie de grefoane cartilaginoase sau osoase într-o sesiune preoperatorie sau în timpul procedurii pentru a îmbunătăți structura nasului.
Dacă există o problemă severă de închidere între dinții superiori și inferiori și / sau pacienții au probleme cu înălțimea feței, vor avea nevoie de tratament ortodontic și intervenții chirurgicale ortognatice. În acest caz, pacienții trebuie detectați corect, iar tratamentele trebuie planificate cu precizie. În general, procedurile nasului trebuie efectuate după o intervenție chirurgicală ortognatică.
Care este rata de incidență a deformărilor buzelor și a palatului?
Rata de incidență a palatului fend și a buzei despicate este de 1 / 1.000 (una la fiecare 1.000 de nașteri), iar rata de incidență a fantei palatine izolate este de 1 / 2.000 (una la fiecare 2.000 de nașteri vii). Palatul despicat și buza despicată sunt mai frecvente la băieți, în timp ce despicătura izolată a plăcii este mai frecventă la fete.
Se pot observa deformarea palatului și a buzelor despicate la rudele apropiate?Rata de recurență a palatului despicat și a deformării buzelor despicate la rudele de gradul I (alți frați) este de 4%. O astfel de rată scade la 0,7% la rudele de gradul II (alți veri). O astfel de rată scade la 0,3% la rudele de gradul III (alți veri). Cu toate acestea, dacă există un pacient cu palat despicat și buza despicată într-o familie, incidența unei astfel de deformări este mai mare decât populația normală. Cu alte cuvinte, riscul de a dezvolta această afecțiune este de 40 de ori mai mare la rudele de gradul I, de 7 ori la rudele de gradul II și de 3 ori la rudele de gradul III.
Buzele fante și palatul despicat sunt ereditare?
Nu există nicio legătură directă, cu excepția anumitor sindroame; cu toate acestea, această boală prezintă o creștere decât populația normală. În cazul în care părinții au un copil cu buzele fante înainte, posibilitatea unei astfel de afecțiuni la alți bebeluși este de 4%. Dacă părinții au mai întâi doi bebeluși cu buza despicată, probabilitatea apariției unei astfel de afecțiuni la alți bebeluși crește până la 9%. Dacă unul dintre părinți are palatul fend, posibilitatea unei astfel de afecțiuni la alți bebeluși este de 4%. Dacă părinții au un bebeluș cu buzele despicate, posibilitatea unei astfel de afecțiuni la alți bebeluși este de 4%.
Când sunt operați bebelușii cu palat fend și buza despicată?
Repararea buzelor despicate se poate face atunci când bebelușul are vârsta de 3 luni; repararea palatului fend poate fi efectuată începând cu 9 luni.
Cine poate trata și urmări cazurile palatului fend și ale buzelor despicate?Pacienții cu palat despicat și buza despicată trebuie evaluați de către ortodontiști și chirurgi plastici în faza incipientă. Chiar și intervenția chirurgicală se efectuează din a 3-a lună de viață, tratamentul ortodontic începe după o scurtă perioadă de la naștere. Tratamentul ortodontic permite pacienților să aibă procedura cu ușurință și să obțină rezultate chirurgicale promițătoare.
Cum ar trebui să fie hrăniți bebelușii cu palatul despicat și buză despicată?Palatul fend și buza despicată nu afectează funcția de înghițire sau respirație a bebelușului. Acești copii pot înghiți cu ușurință alimentele lichide din gură. În mod similar, dacă nu există nicio afecțiune concomitentă, cum ar fi mandibula mai mică, acești bebeluși nu au nicio problemă în timpul respirației.
Este posibil diagnosticul intrauterin de palatul fend și buza despicată?
Ecografia efectuată pentru screening poate permite detectarea buzei despicate în timpul perioadei intrauterine. Ecografia poate oferi o examinare detaliată pentru a vedea dacă există fisura palatului. Rezonanța magnetică este posibilă din punct de vedere tehnic pentru bebelușul din pântecele mamei în condițiile actuale pentru cazurile suspectate. Pe de altă parte, se știe că astfel de tratamente efectuate în timp util pot permite acestor copii să aibă o viață sănătoasă. Prin urmare, medicii nu sugerează avortul medical al bebelușilor cu probleme cu palatul fend și / sau cu buzele despicate.
Chirurgia maxilo-facială (Chirurgie ortognatică)
Operațiile chirurgicale ortognatice, care se numără printre operațiile care vizează repozitionarea oaselelor fetei într-un echilibru optim și îmbunătățirea fizionomiei, sunt practic operații efectuate pentru corectarea (ocluzia corectă) a problemelor de închidere (mușcătură) dintre dinții superiori și inferiori, ajustarea înălțimii (dimensiunea verticală) și poziția vârfului maxilarului. În plus, pot fi efectuate operații chirurgicale ortognatice pentru tulburările de somn (sindromul apneei de somn) pentru a elibera căile respiratorii, pentru a elimina problemele articulațiilor maxilarului (tulburări ATM) și tulburările de dezvoltare a creșterii.
Scopul chirurgiei ortognatice este acela de a corecta problemele funcționale și estetice rezultate din poziționări defectuoase ale oaselor feței. Chirurgul plastic și ortodontul ar trebui să evalueze pacientul împreună și, la începutul tratamentului, să decidă calea tratamentului de urmat. Este necesar să se efectueze intervenții diametral opuse pentru pacienții care urmează un tratament ortodontic înainte de intervenția chirurgicală ortognatică și pentru cei cu tratament ortodontic. La pacienții cu problema închiderii dinților superiori și inferiori, corpul încearcă să corecteze această problemă și înclină dinții. Cu toate acestea, în cazurile în care diferența dintre dinții superiori și inferiori este prea mare pentru a fi corectată (camuflată) prin creșterea înclinației dinților, este necesar să se planifice un tratament ortodontic pentru a pregăti pacientul pentru o intervenție chirurgicală ortognatică. Unghiul dinților trebuie adus la gradele solicitate prin aplicarea forței în direcția opusă pe dinți unde corpul a dat înclinație în procesul de tratament pentru a rezolva problema, astfel încât problema oaselor să fie dezvăluită complet. Astfel, se urmărește corectarea completă a anomalii scheletice prin intermediul procedurii chirurgicale care trebuie efectuată pe oase.
Deoarece tratamentul ortodontic este un proces îndelungat și obiectivele care trebuie atinse trebuie stabilite la începutul tratamentului, este în interesul pacientului ca echipa să fie formată din oameni care lucrează în armonie între ei. Suporturile sunt atașate la dinții pacientului și prin aplicarea firelor-elastice (inele de cauciuc), alinierea dinților, unghiurile dinților și distanțarea sunt aranjate în procesul de tratament ortodontic. După ce dinții sunt aduși în poziția dorită, se fac măsurători detaliate pentru a determina direcția și cât de multă mișcare vor fi făcute dinții superiori și inferiori și se pregătesc plăcile de mușcătură (atele) necesare pentru a face aceste mișcări în timpul intervenției chirurgicale.
Intervenția chirurgicală trebuie efectuată întotdeauna sub anestezie generală administrată de echipa de anestezie. Este esențial să se monitorizeze îndeaproape semnele vitale și căile respiratorii ale acestor pacienți în timpul și după operație (intraoperator și postoperator). Nu este posibil ca acești pacienți să fie intubați pe cale orală, deoarece relațiile lor dentare vor fi ajustate în timpul intervenției chirurgicale. În acest scop, acestea trebuie ventilate (intubație nazală) folosind un tub care se extinde de la nas până la trahee. Mai ales în operații în care maxilarele superioare și inferioare vor fi asociate unele cu altele, bărbia este fixată la sfârșitul intervenției chirurgicale, iar maxilarul inferior și superior sunt fixate între ele (fixare intermaxilară) cu elastice. Între timp, menținerea căilor respiratorii a pacientului deschise este responsabilitatea echipei de anestezie.
Intervențiile de chirurgie ortognatică se efectuează în general cu incizii făcute în mucoasa bucală (incizii care nu sunt vizibile din exterior). Procesul de tăiere a oaselor se numește osteotomie. Osteotomia maxilarului superior se numește osteotomie LeFort I, în timp ce osteotomia maxilarului inferior se numește osteotomie bilaterală sagitală. Operația efectuată pentru ajustarea poziției vârfului bărbiei se numește genioplastie. Aceste trei proceduri constituie o parte foarte importantă a operațiilor efectuate în chirurgia ortognatică. Cu toate acestea, există și proceduri rare efectuate la pacienții cu deformare severă din cauza anomaliilor congenitale. Acestea includ osteotomia LeFort II în care fața mijlocie (în jurul nasului) este modelată împreună cu dinții superiori, osteotomia LeFort III în care se formează întreaga față prin separarea acesteia de craniu și osteotomia monobloc în care fața este modelat prin includerea frunții. Există, de asemenea, proceduri (osteogeneză de distragere a atenției) în care oasele sunt tăiate și progresează lent zilnic pentru a reduce riscul de neunire în cazurile în care nu există suficient os sau oasele trebuie să fie separate una de alta prea mult. Aceste operațiuni sunt posibile numai prin intermediul instrumentelor numite distractori care permit avansarea oaselor într-un mod controlat.
După operație, pacienții trebuie hrăniți numai cu lichid și apoi cu o dietă care presupune mâncare blenduită până când inciziile din gură sunt vindecate și / sau se deschid fixările maxilarului superior și inferior. În timp ce recuperarea este finalizată în câteva săptămâni în operații simple, procedurile complicate pot necesita luni de recuperare.
Durerea nu este cea mai importantă plângere la pacienții care au suferit intervenții de chirurgie ortognatică, iar edemul (umflarea) și vânătăile din zona feței sunt probleme mai importante. În general, acestea se rezolvă spontan în câteva săptămâni fără a fi nevoie de tratament. Se poate pierde senzația că buzele inferioare sunt afectate, mai ales după procedurile de genioplastie efectuate pentru maxilarul inferior. Deși această reclamație dispare spontan în 3-6 luni postoperator la un număr foarte mare de pacienți, pacienții trebuie informați înainte de operație că există un risc pe tot parcursul vieții de pierdere a senzațiilor la nivelul buzelor inferioare (dacă apare).
După fixarea maxilarului inferior și superior care durează 2-6 săptămâni, urmărirea ortodontică a pacienților poate fi necesară pentru 3-6 luni.
Scopul chirurgiei ortognatice este acela de a corecta problemele funcționale și estetice rezultate din poziționări defectuoase ale oaselor feței. Chirurgul plastic și ortodontul ar trebui să evalueze pacientul împreună și, la începutul tratamentului, să decidă calea tratamentului de urmat. Este necesar să se efectueze intervenții diametral opuse pentru pacienții care urmează un tratament ortodontic înainte de intervenția chirurgicală ortognatică și pentru cei cu tratament ortodontic. La pacienții cu problema închiderii dinților superiori și inferiori, corpul încearcă să corecteze această problemă și înclină dinții. Cu toate acestea, în cazurile în care diferența dintre dinții superiori și inferiori este prea mare pentru a fi corectată (camuflată) prin creșterea înclinației dinților, este necesar să se planifice un tratament ortodontic pentru a pregăti pacientul pentru o intervenție chirurgicală ortognatică. Unghiul dinților trebuie adus la gradele solicitate prin aplicarea forței în direcția opusă pe dinți unde corpul a dat înclinație în procesul de tratament pentru a rezolva problema, astfel încât problema oaselor să fie dezvăluită complet. Astfel, se urmărește corectarea completă a anomalii scheletice prin intermediul procedurii chirurgicale care trebuie efectuată pe oase.
Deoarece tratamentul ortodontic este un proces îndelungat și obiectivele care trebuie atinse trebuie stabilite la începutul tratamentului, este în interesul pacientului ca echipa să fie formată din oameni care lucrează în armonie între ei. Suporturile sunt atașate la dinții pacientului și prin aplicarea firelor-elastice (inele de cauciuc), alinierea dinților, unghiurile dinților și distanțarea sunt aranjate în procesul de tratament ortodontic. După ce dinții sunt aduși în poziția dorită, se fac măsurători detaliate pentru a determina direcția și cât de multă mișcare vor fi făcute dinții superiori și inferiori și se pregătesc plăcile de mușcătură (atele) necesare pentru a face aceste mișcări în timpul intervenției chirurgicale.
Intervenția chirurgicală trebuie efectuată întotdeauna sub anestezie generală administrată de echipa de anestezie. Este esențial să se monitorizeze îndeaproape semnele vitale și căile respiratorii ale acestor pacienți în timpul și după operație (intraoperator și postoperator). Nu este posibil ca acești pacienți să fie intubați pe cale orală, deoarece relațiile lor dentare vor fi ajustate în timpul intervenției chirurgicale. În acest scop, acestea trebuie ventilate (intubație nazală) folosind un tub care se extinde de la nas până la trahee. Mai ales în operații în care maxilarele superioare și inferioare vor fi asociate unele cu altele, bărbia este fixată la sfârșitul intervenției chirurgicale, iar maxilarul inferior și superior sunt fixate între ele (fixare intermaxilară) cu elastice. Între timp, menținerea căilor respiratorii a pacientului deschise este responsabilitatea echipei de anestezie.
Intervențiile de chirurgie ortognatică se efectuează în general cu incizii făcute în mucoasa bucală (incizii care nu sunt vizibile din exterior). Procesul de tăiere a oaselor se numește osteotomie. Osteotomia maxilarului superior se numește osteotomie LeFort I, în timp ce osteotomia maxilarului inferior se numește osteotomie bilaterală sagitală. Operația efectuată pentru ajustarea poziției vârfului bărbiei se numește genioplastie. Aceste trei proceduri constituie o parte foarte importantă a operațiilor efectuate în chirurgia ortognatică. Cu toate acestea, există și proceduri rare efectuate la pacienții cu deformare severă din cauza anomaliilor congenitale. Acestea includ osteotomia LeFort II în care fața mijlocie (în jurul nasului) este modelată împreună cu dinții superiori, osteotomia LeFort III în care se formează întreaga față prin separarea acesteia de craniu și osteotomia monobloc în care fața este modelat prin includerea frunții. Există, de asemenea, proceduri (osteogeneză de distragere a atenției) în care oasele sunt tăiate și progresează lent zilnic pentru a reduce riscul de neunire în cazurile în care nu există suficient os sau oasele trebuie să fie separate una de alta prea mult. Aceste operațiuni sunt posibile numai prin intermediul instrumentelor numite distractori care permit avansarea oaselor într-un mod controlat.
După operație, pacienții trebuie hrăniți numai cu lichid și apoi cu o dietă care presupune mâncare blenduită până când inciziile din gură sunt vindecate și / sau se deschid fixările maxilarului superior și inferior. În timp ce recuperarea este finalizată în câteva săptămâni în operații simple, procedurile complicate pot necesita luni de recuperare.
Durerea nu este cea mai importantă plângere la pacienții care au suferit intervenții de chirurgie ortognatică, iar edemul (umflarea) și vânătăile din zona feței sunt probleme mai importante. În general, acestea se rezolvă spontan în câteva săptămâni fără a fi nevoie de tratament. Se poate pierde senzația că buzele inferioare sunt afectate, mai ales după procedurile de genioplastie efectuate pentru maxilarul inferior. Deși această reclamație dispare spontan în 3-6 luni postoperator la un număr foarte mare de pacienți, pacienții trebuie informați înainte de operație că există un risc pe tot parcursul vieții de pierdere a senzațiilor la nivelul buzelor inferioare (dacă apare).
După fixarea maxilarului inferior și superior care durează 2-6 săptămâni, urmărirea ortodontică a pacienților poate fi necesară pentru 3-6 luni.
Chirurgia urechilor
Anomaliile urechii la diferite niveluri pot apărea la nou-născuții, ca urmare a dezvoltării întârziate sau incomplete a urechii în timpul sarcinii. Această anomalie poate apărea într-un spectru larg, de la o anomalie a urechii proeminentă, până la microtie, care reprezintă o malformatie congenitala de severitate variabila a urechii externe si medii.
Deoarece factorii care afectează dezvoltarea urechii pot afecta multe structuri din zona feței provenind din aceleași țesuturi, alte anomalii concomitente (cum ar fi structurile urechii medii și ale urechii interne afectate, asimetria feței, lipsa sau asimetria osului maxilarului inferior) ale acestor pacienți ar trebui trebuie evaluate și totodată ar trebui planificate tratamente concomitente.
În plus, deoarece acești bebeluși pot avea multe comorbidități, cum ar fi despicătura palatului sau a buzei, anomalii ale tractului urinar și ale rinichilo. Prin urmare, este extrem de important ca evaluarea lor generală să fie făcută cu mare atenție.
Microtia – condiție patologică a urechii externe
Microtia este o condiție patologică a urechii externe, în care este individul afectat este născut cu o ureche externă care prezintă malformații sau este absentă.
Care sunt cauzele microtiei?
Microtia se dezvoltă de obicei în primul trimestru de sarcină, în primele saptamani de dezvoltare fetală. Cauzele microtiei sunt în mare parte necunoscute, dar uneori sunt legate de consumul de droguri și alcool din timpul sarcinii. Anumite condiții de mediu și o dietă scăzută în carbohidrați și acid folic pot cauza microtia.
Microtia nu pare a fi o afecțiune moștenită genetic. În majoritatea cazurilor, copiii cu microtie nu au alți membri ai familiei afectatați de această afecțiune.
Microtia – tratament
Pentru chirurgia reconstructivă sunt preferate vârstele cuprinse între 5 și 7 ani. Se recomandă ca această reparație să fie efectuată înaintea intrării copilului în mediul școlar. Cu toate acestea, nu este recomandat să efectuați o intervenție chirurgicală în perioadele foarte timpurii, având în vedere că îndepărtarea timpurie a coastei poate provoca deformări toracice, în special pentru reparații unde va fi utilizată coasta. În plus, este necesar să așteptați până la perioada școlii pre-primare, deoarece urechea formată foarte devreme în perioada de creștere va fi mai mică decât urechea opusă atunci când copilul va crește.
Ce rol pot avea țesuturile autologe în reconstrucția urechii?
Deși în trecut au fost descrise multe operații de reconstrucție a urechii, cum ar fi realizarea unui lob al urechii cu părți din țesutul obrazului, o reconstrucție completă a urechii a fost efectuată pentru prima dată în mod oficial de Gillies în 1920. Cercetătorul numit Tanzer a descris reconstrucția urechii în mai multe etape și tehnicile de reconstrucție a cartilajului au fost descrise de Brent.
În cazul acestor operații, planificarea preoperatorie este la fel de importantă ca și intervenția chirurgicală. În metodele standard, partea sănătoasă a urechii este marcată cu o peliculă cu raze X sau o foaie de nailon transparent și se iau măsurători. Deoarece șablonul obținut va avea aceeași simetrie atunci când va fi vizualizat din cealaltă parte, acest șablon devine un ghid pentru urechea care trebuie reconstituită.
Reconstrucția chirurgicală a urechii în mai multe etape, cu ajutorul cartilajului costalUrechea poate fi reconstruită prin atașarea unor grefe din cartilajul costal al copilului. Sunt necesare de la două până la patru astfel de intervenții, în decursul unui an.
Cartilajul costal este scos din toracele copilului și este utilizat pentru a se realiza forma unei urechi. Produsul rezultat este implantat sub piele, în locul unde urechea ar fi trebuit să se afle de la bun inceput.
După ce cartilajul nou a fost complet incorporat în locul potrivit, se pot efectua intervenții chirurgicale suplimentare și grefe de piele pentru a reface mai bine urechea. Această intervenție este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani.
Reconstrucția urechii într-o singură etapă, folosind o grefă:
Acest tip de reconstructie implică implantarea unui material sintetic. Acest tip de intervenție poate fi efectuat dintr-o singură procedură și utilizează țesut din scalp pentru a acoperi materialul de implant.
Ce este urechea protetică?
Este procesul de creare a unei urechi protetice externe prin luarea unei urechi sănătoase ca probă. Cel mai important aspect al acestei metode este că protezele pot arăta foarte real si pot fi fixate cu diferiti adezivi medicali sau cu diferite sisteme de fixare chirurgicale.
Tehnologia implantului aplicată de dentiști pentru proteze dentare este utilizată pentru fixarea protezei pe craniu. După ce 2-3 implanturi plasate în osul craniului sunt topite cu osul, magneții foarte puternici sunt așezați pe capetele lor și proteza este fixată pe cap. Faptul că proteza nu atrage atenția atunci când este privită depinde de capacitatea medicului de a efectua procedura. Imaginile tridimensionale ale urechii opuse sunt obținute folosind scanere tridimensionale sau prin tomografie computerizată.
Procedura de plasare a sistemelor de fixare este minoră, iar timpul de recuperare este minim. Cu cât culoarea și detaliile protezei sunt mai bune, cu atât rezultatul va fi mai perfect. Cu toate acestea, nu trebuie uitat că, chiar și atunci când potrivirea culorilor este perfect realizată, dacă pacientul se bronzează la soare sau apar modificări ale culorii pielii în timp, proteza nu se va adapta la aceste modificări.
Deoarece factorii care afectează dezvoltarea urechii pot afecta multe structuri din zona feței provenind din aceleași țesuturi, alte anomalii concomitente (cum ar fi structurile urechii medii și ale urechii interne afectate, asimetria feței, lipsa sau asimetria osului maxilarului inferior) ale acestor pacienți ar trebui trebuie evaluate și totodată ar trebui planificate tratamente concomitente.
În plus, deoarece acești bebeluși pot avea multe comorbidități, cum ar fi despicătura palatului sau a buzei, anomalii ale tractului urinar și ale rinichilo. Prin urmare, este extrem de important ca evaluarea lor generală să fie făcută cu mare atenție.
Microtia – condiție patologică a urechii externe
Microtia este o condiție patologică a urechii externe, în care este individul afectat este născut cu o ureche externă care prezintă malformații sau este absentă.
Care sunt cauzele microtiei?
Microtia se dezvoltă de obicei în primul trimestru de sarcină, în primele saptamani de dezvoltare fetală. Cauzele microtiei sunt în mare parte necunoscute, dar uneori sunt legate de consumul de droguri și alcool din timpul sarcinii. Anumite condiții de mediu și o dietă scăzută în carbohidrați și acid folic pot cauza microtia.
Microtia nu pare a fi o afecțiune moștenită genetic. În majoritatea cazurilor, copiii cu microtie nu au alți membri ai familiei afectatați de această afecțiune.
Microtia – tratament
Pentru chirurgia reconstructivă sunt preferate vârstele cuprinse între 5 și 7 ani. Se recomandă ca această reparație să fie efectuată înaintea intrării copilului în mediul școlar. Cu toate acestea, nu este recomandat să efectuați o intervenție chirurgicală în perioadele foarte timpurii, având în vedere că îndepărtarea timpurie a coastei poate provoca deformări toracice, în special pentru reparații unde va fi utilizată coasta. În plus, este necesar să așteptați până la perioada școlii pre-primare, deoarece urechea formată foarte devreme în perioada de creștere va fi mai mică decât urechea opusă atunci când copilul va crește.
Ce rol pot avea țesuturile autologe în reconstrucția urechii?
Deși în trecut au fost descrise multe operații de reconstrucție a urechii, cum ar fi realizarea unui lob al urechii cu părți din țesutul obrazului, o reconstrucție completă a urechii a fost efectuată pentru prima dată în mod oficial de Gillies în 1920. Cercetătorul numit Tanzer a descris reconstrucția urechii în mai multe etape și tehnicile de reconstrucție a cartilajului au fost descrise de Brent.
În cazul acestor operații, planificarea preoperatorie este la fel de importantă ca și intervenția chirurgicală. În metodele standard, partea sănătoasă a urechii este marcată cu o peliculă cu raze X sau o foaie de nailon transparent și se iau măsurători. Deoarece șablonul obținut va avea aceeași simetrie atunci când va fi vizualizat din cealaltă parte, acest șablon devine un ghid pentru urechea care trebuie reconstituită.
Reconstrucția chirurgicală a urechii în mai multe etape, cu ajutorul cartilajului costalUrechea poate fi reconstruită prin atașarea unor grefe din cartilajul costal al copilului. Sunt necesare de la două până la patru astfel de intervenții, în decursul unui an.
Cartilajul costal este scos din toracele copilului și este utilizat pentru a se realiza forma unei urechi. Produsul rezultat este implantat sub piele, în locul unde urechea ar fi trebuit să se afle de la bun inceput.
După ce cartilajul nou a fost complet incorporat în locul potrivit, se pot efectua intervenții chirurgicale suplimentare și grefe de piele pentru a reface mai bine urechea. Această intervenție este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani.
Reconstrucția urechii într-o singură etapă, folosind o grefă:
Acest tip de reconstructie implică implantarea unui material sintetic. Acest tip de intervenție poate fi efectuat dintr-o singură procedură și utilizează țesut din scalp pentru a acoperi materialul de implant.
Ce este urechea protetică?
Este procesul de creare a unei urechi protetice externe prin luarea unei urechi sănătoase ca probă. Cel mai important aspect al acestei metode este că protezele pot arăta foarte real si pot fi fixate cu diferiti adezivi medicali sau cu diferite sisteme de fixare chirurgicale.
Tehnologia implantului aplicată de dentiști pentru proteze dentare este utilizată pentru fixarea protezei pe craniu. După ce 2-3 implanturi plasate în osul craniului sunt topite cu osul, magneții foarte puternici sunt așezați pe capetele lor și proteza este fixată pe cap. Faptul că proteza nu atrage atenția atunci când este privită depinde de capacitatea medicului de a efectua procedura. Imaginile tridimensionale ale urechii opuse sunt obținute folosind scanere tridimensionale sau prin tomografie computerizată.
Procedura de plasare a sistemelor de fixare este minoră, iar timpul de recuperare este minim. Cu cât culoarea și detaliile protezei sunt mai bune, cu atât rezultatul va fi mai perfect. Cu toate acestea, nu trebuie uitat că, chiar și atunci când potrivirea culorilor este perfect realizată, dacă pacientul se bronzează la soare sau apar modificări ale culorii pielii în timp, proteza nu se va adapta la aceste modificări.
Chirurgie cranio-facială
Chirurgie cranio-facială pentru corectarea hipertelorismul (Intervenții Asupra Măriri Distanței dintre Ochii)
Modificarea aspectului facial, caracterizată prin mărirea distantei dintre globii oculari se numește în termeni medicali hipertelorism.
La măsurarea distanței dintre ochi, măsurarea distanței dintre oasele de pe laturile nasului se numește distanță interorbitală, iar măsurarea distanței dintre incizurile din părțile interioare ale ochiului (între canturile mediale) se numește distanță intercalata. Distanța interorbitală ar trebui să fie de aproximativ 28 mm la bărbații adulți, de 25 mm la femei și de 16 mm la un nou-născuți. Pe baza acestor măsurători, pacienții cu o distanță interorbitală de 30-34 mm sunt clasificați drept grupa I, cei cu 35-39 mm drept grupa II și cei cu şi peste 40 mm drept grupa III.
Înainte de deciderea intervenției chirurgicală, la pacienții care suferă de hipertelorism se efectuează o tomografie computerizată tridimensională în vederea evaluării dacă în afara oaselor orbitale ale pacienților sunt sau nu afectate şi maxilarul respectiv dinții superiori ai acestora. În plus, un factor care trebuie să fie luat în considerare la planificarea intervenției chirurgicale îl reprezintă existența sau nu a țesuturilor conexe respective pe linia mediană a creierului care pot fi depistate cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică.
Drept urmare a acestor evaluări, așa cum oasele pacientului pot fi apropiate prin efectuarea unor incizii sau cu ramele de ochelari asupra oaselor din jurul ochilor pacientului (box osteotomie) totodată poate fi necesară efectuarea unei intervenții chirurgicale în așa fel încât toate oasele feței să fie adus mai aproape de mijloc (bipartit facial). La unii pacienți, poate fi necesară deplasarea oaselor înainte, în timpul aproprierii de mijloc.
Modificarea aspectului facial, caracterizată prin mărirea distantei dintre globii oculari se numește în termeni medicali hipertelorism.
La măsurarea distanței dintre ochi, măsurarea distanței dintre oasele de pe laturile nasului se numește distanță interorbitală, iar măsurarea distanței dintre incizurile din părțile interioare ale ochiului (între canturile mediale) se numește distanță intercalata. Distanța interorbitală ar trebui să fie de aproximativ 28 mm la bărbații adulți, de 25 mm la femei și de 16 mm la un nou-născuți. Pe baza acestor măsurători, pacienții cu o distanță interorbitală de 30-34 mm sunt clasificați drept grupa I, cei cu 35-39 mm drept grupa II și cei cu şi peste 40 mm drept grupa III.
Înainte de deciderea intervenției chirurgicală, la pacienții care suferă de hipertelorism se efectuează o tomografie computerizată tridimensională în vederea evaluării dacă în afara oaselor orbitale ale pacienților sunt sau nu afectate şi maxilarul respectiv dinții superiori ai acestora. În plus, un factor care trebuie să fie luat în considerare la planificarea intervenției chirurgicale îl reprezintă existența sau nu a țesuturilor conexe respective pe linia mediană a creierului care pot fi depistate cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică.
Drept urmare a acestor evaluări, așa cum oasele pacientului pot fi apropiate prin efectuarea unor incizii sau cu ramele de ochelari asupra oaselor din jurul ochilor pacientului (box osteotomie) totodată poate fi necesară efectuarea unei intervenții chirurgicale în așa fel încât toate oasele feței să fie adus mai aproape de mijloc (bipartit facial). La unii pacienți, poate fi necesară deplasarea oaselor înainte, în timpul aproprierii de mijloc.
Chirurgie Virtuală Și Planificare Tridimensională
Când evoluția științei medicale este combinata cu evoluția tehnologica, intervențiile chirurgicale care par imposibile devin realizabile. În zilele noastre, odată cu dezvoltarea tehnologiilor și a programelor informatice tridimensionale 3D, cu ajutorul implanturilor realizate prin intervenții chirurgicale speciale, prin oase reconfigurate avem posibilitatea să oferim o viață nouă pacienților cu deteriorări corporale şi pierderi osoase.
Pentru ca intervențiile chirurgicale ale pacienților să poată fi efectuate computerizat, în primul rând informațiile digitale despre pacient trebuie transferate pe computer. Pentru aceasta, este necesară realizarea unei tomografii computerizate și / sau fotografiilor tridimensionale ale pacientului. Dacă se planifică o intervenție chirurgicală legată de os, efectuarea unei tomografii computerizată este obligatorie. Cu toate acestea, dacă urmează să fie efectuată o procedură care vizează numai texturile suprafeței, va fi suficientă doar realizarea unei fotografii tridimensionale.
După ce informațiile digitale au fost transferate pe computer, se trece la planificarea operației de simulare legata de intervenția chirurgicală care urmează să fie efectuată. Acest proces necesită ca medicul să lucreze împreună cu inginerul folosind software-ul avansat de pe computer. Inciziile și modelarea oaselor sunt proiectate în mediul computerizat. După proiectarea ghidajelor de tăiere necesare pentru realizarea inciziilor respective, modelele în dimensiune reală a oaselor şi ghidajele de tăiere sunt produse prin folosirea imprimantelor tridimensionale. Tiparele de incizie înainte de a fi utilizate la pacient sunt testate pe modele solide pentru a determina dacă există sau nu un defect de fabricație.
În cazul existenței unui implant care urmează să fie plasat permanent pacientului prin intervenție chirurgicală, acest implant trebuie de asemenea să fie planificat și produs prin folosirea titanului medical. Aceste implanturi fabricate pe lângă utilizarea lor pentru fixarea oaselor care trebuie fixate în pozițiile lor corecte în imobilitate absolută, totodată mai pot fi folosite şi în scopul conturării țesuturilor moi (forma externă), în special în zona feței. De exemplu, cu ajutorul unui implant care urmează să fie obținut prin utilizarea scanării faciale a unei rude apropiate a pacientului cu pierderi de țesut survenite drept urmare a unei leziuni foarte importante pe față, persoanei i-se poate conferi o formă a feței asemănătoare cu propria sa față.
Într-o intervenție chirurgicală realizată cu efectuarea unor astfel de pregătiri, șansa de succes crește cu o rată foarte mare, iar durata operației scade în mod dramatic. În plus, datorită acestei tehnologii, efectuarea unor operații de modelare și reparare a oaselor faciale care înainte era imposibilă, în momentul de față a devenit posibila. Funcțiile articulației maxilarului (deschiderea și închiderea maxilarului), efectele acestora asupra profilului facial , precum și relațiile dintre dinți pot fi planificate înainte de intervenția chirurgicală propriu-zisă.
Posibilitatea efectuării modelării țesuturilor deficiente prin planificarea în mediul virtual contribuie, de asemenea la Chirurgia plastică menită tratării pierderilor suferite la anumite organe cum ar fi urechi, ochii, nas datorate rănirilor sau unor anomalii congenitale. În special, satisfacția pacientului crește datorită protezelor de urechii și / sau implanturilor planificate prin obținerea de imagini oglindă ale părții opuse sănătoase.
Această tehnologie evoluată, poate fi utilizată și pentru problemele de închidere a maxilarului inferior și superior numită chirurgie ortognatică, în tratarea bolilor articulației maxilarului și în intervențiile chirurgicale efectuate pentru reglarea proporțiilor feței.
La pacienții cărora le-a fost aplicată această tehnologie, în timp ce succesul și sensibilitatea intervențiilor chirurgicale crește, riscul de complicații scade. În plus, rezultatele operațiilor care urmează să fie efectuate asupra oaselor faciale pot fi dezvăluite în mod semnificativ, la un nivel apropriat de realitate înainte de realizarea intervenției chirurgicale, drept urmare a suprapunerii scanărilor osoase tridimensionale și a fotografiilor tridimensionale.
Utilizarea tehnologiei de fotografiere tridimensională, oferă posibilitatea realizării unor măsurători și analize precise înainte de realizarea procedurilor chirurgicale, în special în zona facială. Pe lângă faptul că aceasta elimină imperfecțiunile tehnice din fotografiile bidimensionale, măsurătorile pot fi făcute nu numai prin măsurarea celor mai mici distanțe numite distanța etrierului între două puncte, ci şi prin măsurarea distanței de suprafață. Importanța planificării măsurători de suprafață pentru posibilitatea efectuării planificării prin măsurarea suprafeței poate fi mai bine înțeleasă mai ales în cazul în care se consideră că aproape toate suprafețele din zona facială sunt precum suprafața exterioară a unei sfere (structură concavă). În plus, asimetriile dintre cele două părți pot fi dezvăluite mai clar cu ajutorul fotografiilor tridimensionale. În cele din urmă, deoarece şi calculele volumului pot fi făcute şi ele prin fotografii tridimensionale, fotografiile realizate în timpul determinării sau urmăririi volumului care trebuie aplicat câștigă valoare, în special la pacienții care sunt planificați pentru augmentare sau injecție cu grăsime (grefare).
Pentru ca intervențiile chirurgicale ale pacienților să poată fi efectuate computerizat, în primul rând informațiile digitale despre pacient trebuie transferate pe computer. Pentru aceasta, este necesară realizarea unei tomografii computerizate și / sau fotografiilor tridimensionale ale pacientului. Dacă se planifică o intervenție chirurgicală legată de os, efectuarea unei tomografii computerizată este obligatorie. Cu toate acestea, dacă urmează să fie efectuată o procedură care vizează numai texturile suprafeței, va fi suficientă doar realizarea unei fotografii tridimensionale.
După ce informațiile digitale au fost transferate pe computer, se trece la planificarea operației de simulare legata de intervenția chirurgicală care urmează să fie efectuată. Acest proces necesită ca medicul să lucreze împreună cu inginerul folosind software-ul avansat de pe computer. Inciziile și modelarea oaselor sunt proiectate în mediul computerizat. După proiectarea ghidajelor de tăiere necesare pentru realizarea inciziilor respective, modelele în dimensiune reală a oaselor şi ghidajele de tăiere sunt produse prin folosirea imprimantelor tridimensionale. Tiparele de incizie înainte de a fi utilizate la pacient sunt testate pe modele solide pentru a determina dacă există sau nu un defect de fabricație.
În cazul existenței unui implant care urmează să fie plasat permanent pacientului prin intervenție chirurgicală, acest implant trebuie de asemenea să fie planificat și produs prin folosirea titanului medical. Aceste implanturi fabricate pe lângă utilizarea lor pentru fixarea oaselor care trebuie fixate în pozițiile lor corecte în imobilitate absolută, totodată mai pot fi folosite şi în scopul conturării țesuturilor moi (forma externă), în special în zona feței. De exemplu, cu ajutorul unui implant care urmează să fie obținut prin utilizarea scanării faciale a unei rude apropiate a pacientului cu pierderi de țesut survenite drept urmare a unei leziuni foarte importante pe față, persoanei i-se poate conferi o formă a feței asemănătoare cu propria sa față.
Într-o intervenție chirurgicală realizată cu efectuarea unor astfel de pregătiri, șansa de succes crește cu o rată foarte mare, iar durata operației scade în mod dramatic. În plus, datorită acestei tehnologii, efectuarea unor operații de modelare și reparare a oaselor faciale care înainte era imposibilă, în momentul de față a devenit posibila. Funcțiile articulației maxilarului (deschiderea și închiderea maxilarului), efectele acestora asupra profilului facial , precum și relațiile dintre dinți pot fi planificate înainte de intervenția chirurgicală propriu-zisă.
Posibilitatea efectuării modelării țesuturilor deficiente prin planificarea în mediul virtual contribuie, de asemenea la Chirurgia plastică menită tratării pierderilor suferite la anumite organe cum ar fi urechi, ochii, nas datorate rănirilor sau unor anomalii congenitale. În special, satisfacția pacientului crește datorită protezelor de urechii și / sau implanturilor planificate prin obținerea de imagini oglindă ale părții opuse sănătoase.
Această tehnologie evoluată, poate fi utilizată și pentru problemele de închidere a maxilarului inferior și superior numită chirurgie ortognatică, în tratarea bolilor articulației maxilarului și în intervențiile chirurgicale efectuate pentru reglarea proporțiilor feței.
La pacienții cărora le-a fost aplicată această tehnologie, în timp ce succesul și sensibilitatea intervențiilor chirurgicale crește, riscul de complicații scade. În plus, rezultatele operațiilor care urmează să fie efectuate asupra oaselor faciale pot fi dezvăluite în mod semnificativ, la un nivel apropriat de realitate înainte de realizarea intervenției chirurgicale, drept urmare a suprapunerii scanărilor osoase tridimensionale și a fotografiilor tridimensionale.
Utilizarea tehnologiei de fotografiere tridimensională, oferă posibilitatea realizării unor măsurători și analize precise înainte de realizarea procedurilor chirurgicale, în special în zona facială. Pe lângă faptul că aceasta elimină imperfecțiunile tehnice din fotografiile bidimensionale, măsurătorile pot fi făcute nu numai prin măsurarea celor mai mici distanțe numite distanța etrierului între două puncte, ci şi prin măsurarea distanței de suprafață. Importanța planificării măsurători de suprafață pentru posibilitatea efectuării planificării prin măsurarea suprafeței poate fi mai bine înțeleasă mai ales în cazul în care se consideră că aproape toate suprafețele din zona facială sunt precum suprafața exterioară a unei sfere (structură concavă). În plus, asimetriile dintre cele două părți pot fi dezvăluite mai clar cu ajutorul fotografiilor tridimensionale. În cele din urmă, deoarece şi calculele volumului pot fi făcute şi ele prin fotografii tridimensionale, fotografiile realizate în timpul determinării sau urmăririi volumului care trebuie aplicat câștigă valoare, în special la pacienții care sunt planificați pentru augmentare sau injecție cu grăsime (grefare).
Craniostenoza
Craniosinoza este o malformație congenitală datorată fuzionării premature a uneia sau mai multor suturi ale oaselor craniene la nou-născuti, înainte ca dezvoltarea creierului să fie completă. Cu alte cuvinte, o parte a craniului se formează înainte ca creșterea creierului să fie completă.
Ce este craniostenoza sindromică? Cât de comună este?
Sindromul este definit ca un grup de simptome / anomalii într-un anumit tipar care indică o anumită boală sau caracteristică. Craniosinostozele sindromice sunt boli care includ constatări și anomalii diferite pe lângă craniosinostoză. Craniosinostozele sindromice constituie doar 6% din toate cazurile de craniosinostoză.
Formele sindromice de craniostenoză:
Sindromul Apert: Se mai numește acrocefalindactilie. Se caracterizează prin craniostenoza, exoftalmia (ochi proeminenți), întârziere a creșterii la nivelul feței medii, sindactilie și întârziere a creșterii în unele cazuri.
Sindromul Crouzon: Deși există craniostenoză, exoftalmia (ochi proeminenți) și întârzierea creșterii medii faciale, nu este la fel de severă ca în sindromul Apert. Creșterea anormală a acestor oase determină probleme vizuale, exoftalmie, strabism, nas ascuțit și întârziere în dezvoltarea maxilarului (maxilar nedezvoltat).Sindromul Crouzon are o prevalență la nivel internațional foarte scăzută, fiind estimată ca la 1 caz la 16 milioane de nou-născuți, ceea ce încadrează acest sindrom în categoria bolilor rare. Aproximativ 4,5% dintre persoanele cu Craniostoză prezintă sindrom Crouzon.
Sindromul Pfeiffer: este o boală genetică extrem de rară care determină fuziunea prematură a oaselor craniului în timpul embriogenezei din care rezultă o formă anormală a feței și a capului. De asemenea, afectează mainile si picioarele.
Sindromul Saethre – Chotzen ( SCS ): Se caracterizează prin craniostenoză, asimetrii faciale, întârziere a creșterii feței, sindactilie parțială la nivelul degetelor, linie de păr scăzută. Întârzierea mentală nu este prezentă. În funcție de nivelul de severitate, unele persoane cu SCS pot necesita o formă de intervenție medicală sau chirurgicală.
Sindromul Nager: este o disotoză acrofacială preaxială rară. Principalele caracteristici ale sindromului Nager includ malformații facial-mandibulare și preaxiale ale membrelor, cu funcționare cognitivă normală.
Sindromul Antley-Bixler: este o tulburare congenitală caracterizată prin craniostenoză, brahicefalie, hipoplazia etajului mijlociu al feței, displazie otică, arahnodactilie, sinostoza radiohumerală și poziții vidoase ale articulațiilor prin contracturi musculare.
Intervențiile chirurgicale pentru a trata craniosinostoza
În timp ce lungimea capului la un adult este doar o optime din întregul corp, la un nou-născut această rată este de o treime. În ciuda acestei rate ridicate, în primul an după naștere, volumul creierului aproape că își triplează volumul la naștere. La vârsta de doi ani, atinge de patru ori volumul nașterii. Volumul creierului atinge 50% din volumul creierului adult în primele 6 luni după naștere și 85% până la vârsta de trei ani.
În această perioadă de creștere rapidă, oasele craniului care înconjoară creierul trebuie să se extindă rapid și să creeze spațiu pentru creier. În absența acestei măriri (craniostenoză), creierul și ochii pot deveni stoarse și deteriorate între oasele craniului. Dacă nu se va furniza un volum suficient de mare creierului în perioada de dezvoltare, anumite proceduri și intervenții chirurgicale trebuie efectuate imediat.
Cine ar trebui să trateze un pacient cu craniostenoză?
Chirurgia craniofacială în rândul intervențiilor chirurgicale pentru a trata craniostenoza necesită o muncă de echipă multidisciplinară. Cunoștințele, opiniile și contribuțiile din diferite discipline asigură că diagnosticul și tratamentul pacientului sunt mai exacte și mai rapide. Deși această echipă include în principal chirurgi plastici și neurochirurgi, în anumite cazuri este necesară și intervenția unui ortodont, radiolog, genetician medical, oftalmolog, specialist ORL, anestezist, psiholog, specialist în kinetoterapie, logoped și un fotograf medical.
Ce este craniostenoza sindromică? Cât de comună este?
Sindromul este definit ca un grup de simptome / anomalii într-un anumit tipar care indică o anumită boală sau caracteristică. Craniosinostozele sindromice sunt boli care includ constatări și anomalii diferite pe lângă craniosinostoză. Craniosinostozele sindromice constituie doar 6% din toate cazurile de craniosinostoză.
Formele sindromice de craniostenoză:
Sindromul Apert: Se mai numește acrocefalindactilie. Se caracterizează prin craniostenoza, exoftalmia (ochi proeminenți), întârziere a creșterii la nivelul feței medii, sindactilie și întârziere a creșterii în unele cazuri.
Sindromul Crouzon: Deși există craniostenoză, exoftalmia (ochi proeminenți) și întârzierea creșterii medii faciale, nu este la fel de severă ca în sindromul Apert. Creșterea anormală a acestor oase determină probleme vizuale, exoftalmie, strabism, nas ascuțit și întârziere în dezvoltarea maxilarului (maxilar nedezvoltat).Sindromul Crouzon are o prevalență la nivel internațional foarte scăzută, fiind estimată ca la 1 caz la 16 milioane de nou-născuți, ceea ce încadrează acest sindrom în categoria bolilor rare. Aproximativ 4,5% dintre persoanele cu Craniostoză prezintă sindrom Crouzon.
Sindromul Pfeiffer: este o boală genetică extrem de rară care determină fuziunea prematură a oaselor craniului în timpul embriogenezei din care rezultă o formă anormală a feței și a capului. De asemenea, afectează mainile si picioarele.
Sindromul Saethre – Chotzen ( SCS ): Se caracterizează prin craniostenoză, asimetrii faciale, întârziere a creșterii feței, sindactilie parțială la nivelul degetelor, linie de păr scăzută. Întârzierea mentală nu este prezentă. În funcție de nivelul de severitate, unele persoane cu SCS pot necesita o formă de intervenție medicală sau chirurgicală.
Sindromul Nager: este o disotoză acrofacială preaxială rară. Principalele caracteristici ale sindromului Nager includ malformații facial-mandibulare și preaxiale ale membrelor, cu funcționare cognitivă normală.
Sindromul Antley-Bixler: este o tulburare congenitală caracterizată prin craniostenoză, brahicefalie, hipoplazia etajului mijlociu al feței, displazie otică, arahnodactilie, sinostoza radiohumerală și poziții vidoase ale articulațiilor prin contracturi musculare.
Intervențiile chirurgicale pentru a trata craniosinostoza
În timp ce lungimea capului la un adult este doar o optime din întregul corp, la un nou-născut această rată este de o treime. În ciuda acestei rate ridicate, în primul an după naștere, volumul creierului aproape că își triplează volumul la naștere. La vârsta de doi ani, atinge de patru ori volumul nașterii. Volumul creierului atinge 50% din volumul creierului adult în primele 6 luni după naștere și 85% până la vârsta de trei ani.
În această perioadă de creștere rapidă, oasele craniului care înconjoară creierul trebuie să se extindă rapid și să creeze spațiu pentru creier. În absența acestei măriri (craniostenoză), creierul și ochii pot deveni stoarse și deteriorate între oasele craniului. Dacă nu se va furniza un volum suficient de mare creierului în perioada de dezvoltare, anumite proceduri și intervenții chirurgicale trebuie efectuate imediat.
Cine ar trebui să trateze un pacient cu craniostenoză?
Chirurgia craniofacială în rândul intervențiilor chirurgicale pentru a trata craniostenoza necesită o muncă de echipă multidisciplinară. Cunoștințele, opiniile și contribuțiile din diferite discipline asigură că diagnosticul și tratamentul pacientului sunt mai exacte și mai rapide. Deși această echipă include în principal chirurgi plastici și neurochirurgi, în anumite cazuri este necesară și intervenția unui ortodont, radiolog, genetician medical, oftalmolog, specialist ORL, anestezist, psiholog, specialist în kinetoterapie, logoped și un fotograf medical.
Leziuni craniomaxilofaciale
Leziunile la nivelul capului dețin o importanță deosebită în ceea ce privește provocarea atât a pierderilor funcționale, cât și estetice în rândul traumelor generale ale corpului. Leziunile la nivelul capului și feței apar din multiple motive în viața de zi cu zi, de la simple accidente casnice până la accidente de circulație majore, de la leziuni sportive la leziuni cauzate de bătăi / altercatii.
Anatomia tridimensională mixtă a regiunii capului [incluzând aproape toate organele noastre de simț (văz, auz, gust, miros), inclusiv sistemul nervos central (creier, cerebel, partea superioară a măduvei spinării), porțiunile de la începutul sistemului respirator și sistemul digestiv (cavități bucale-nazale, faringe)], este o regiune care necesită ca intervențiile chirurgicale să fie efectuate de specialisti.
Deși leziunile din zona capului și feței sunt uneori izolate (singure), la 90% dintre pacienți există un alt traumatism aferent. La 40% dintre pacienți este raportată pierdere post-traumatică a cunoștinței. La o treime dintre pacienți sunt prezente leziuni la nivelul brațului-picior sau leziuni toracice.
Trebuie remarcat faptul că, din păcate, 8% dintre pacienții cu leziuni la nivelul capului și feței îşi pierd viața. Din acest motiv, după evaluarea pacienților cu leziuni la nivelul capului și feței, ordinea intervențiilor trebuie planificată în funcție de importanța medicală a acestora. În leziunile vitale, este necesar să se acorde prioritate procedurilor care vor salva viața pacientului, apoi să se efectueze procedurile care sunt de natură să provoace pierderi funcționale permanente în cazul întârzierii intervenției, iar procedurile menite să reducă pierderile estetice să fie efectuate ultimele. Deși ideala ar fi încercarea pe cât posibil a efectuării tuturor intervențiilor chirurgicale în același timp, uneori acest lucru nu poate fi realizat din motive medicale.
În cazul leziunilor cranio-faciale, fracturilor osoase și leziunilor țesuturilor moi (tăieturi faciale, tăieturi ale nervului facial, glandă salivară, canal salivar, canal lacrimal, pleoapă, buză, nas, leziuni ale urechii) acestea trebuie evaluate împreună. Oprirea sângerărilor existente și asigurarea căilor respiratorii sunt vitale pentru pacient. Pacienților le trebuie aplicată neapărat orteză şi aceasta nu trebuie îndepărtată decât după efectuarea tomografiei dacă aceasta a confirmat inexistența fracturilor.
La consultul pacienților care prezintă leziuni în zona capului şi feței trebuie evaluate zonele dureroase ale țesuturilor moi, zonele cu pierderi senzoriale, vederea dublă, asimetria facială și problemele de închidere a dinților. În plus, claritatea vizuală, examinarea orală și intranazală trebuie evaluate neapărat la fiecare pacient.
În zilele noastre, beneficiile tomografiilor simple recomandate pentru evaluarea structurilor osoase este un subiect controversat. O scanare tomografică computerizată detaliată a pacienților economisește atât timp, cât și bani. Datorită tomografiei computerizate, starea creierului și a oaselor feței poate fi dezvăluită în mod clar și, dacă este necesar, pregătirea intervenției chirurgicale poate fi făcută prin simularea procedurilor din mediul computerizat. În plus, datorită imaginilor tridimensionale obținute, este posibil să se ofere informații mai clare pacientului și rudelor acestora despre operația (operațiunile) planificată (e).
Clasificarea fracturilor faciale:
In zilele noastre, cel mai performant standard în tratarea fracturilor faciale îl reprezintă asigurarea fixării porțiunilor fracturate prin unirea acestora cu ajutorul unor plăci-șuruburi minuscule printr-o intervenție chirurgicală deschisă. În timp ce la pacienții adulți sunt preferate sisteme de plăci-șuruburi din titan la pacienții copii se preferă sisteme auto-absorbabile (care pot fi absorbite).
Deși există opțiuni de tratament închise (fără incizie la pacient) în cazuri speciale, cum ar fi fracturi nazale izolate și fracturi ale pomeților, dacă în timpul intervenției chirurgicale, apar îndoieli cu privire la succesul metodelor închise revenirea la metoda deschisă va fi neapărat în beneficiul pacientului.
La pacienții cărora fixările osoase le-au fost realizate corect, perioada postoperatorie este relativ nedureroasă. Pacienții se simt inconfortabil mai degrabă din cauza umflăturilor și vânătăilor, decât din cauza durerilor. Ambele simptome regresează spontan în decurs de o perioadă cuprinsă între o săptămână și zece zile după operație. La pacienții cu fracturi ale tuturor oaselor faciale sau fracturi ale oaselor maxilarului inferior și superior, poate fi necesară fixarea reciprocă a maxilarelor inferioare și superioare (fixarea dublă a maxilarului). Acești pacienți vor trebui hrăniți cu alimente semisolide moi pentru o perioadă de 2-6 săptămâni.
Paciențiilor cu fracturi nazale le poate fi aplicat un tampon nazal și o atelă de plastic pe nas timp de până la o săptămână.
Plăcile metalice și șuruburile utilizate pentru fixarea oaselor sunt fabricate din titan, care este un material compatibil cu corpul uman. Titanul nu se corodează în țesuturi și nu dăunează corpului uman. Deși pot fi îndepărtate după trecerea unei perioade de câteva luni, timp necesare pentru ca oasele fracturate să se contopească, de obicei pot fi lăsate pe oase fără a fi îndepărtate, deoarece procedura de îndepărtare necesită o a doua operație. Cu toate acestea, dacă ele cauzează pacienților dureri sau intoleranță la frig sau dacă sunt suficient de superficiale pentru a fi resimțite atunci când sunt atinse sub piele (în special în jurul ochilor), acestea sunt eliminate la cererea pacienților.
Deși implanturile de titan sunt compatibile cu RMN (deși nu se încălzesc și nu provoacă leziuni tisulare în timpul RMN-ului), acestea degradează calitatea imaginii. Din acest motiv, pacienții care au fixări osoase cu șuruburi cu placă de titan sunt obligați să fie supuși unui RMN-u indiferent de motiv și dacă calitatea imaginii nu este suficientă, este posibil să fie necesară îndepărtarea implanturilor.
Anatomia tridimensională mixtă a regiunii capului [incluzând aproape toate organele noastre de simț (văz, auz, gust, miros), inclusiv sistemul nervos central (creier, cerebel, partea superioară a măduvei spinării), porțiunile de la începutul sistemului respirator și sistemul digestiv (cavități bucale-nazale, faringe)], este o regiune care necesită ca intervențiile chirurgicale să fie efectuate de specialisti.
Deși leziunile din zona capului și feței sunt uneori izolate (singure), la 90% dintre pacienți există un alt traumatism aferent. La 40% dintre pacienți este raportată pierdere post-traumatică a cunoștinței. La o treime dintre pacienți sunt prezente leziuni la nivelul brațului-picior sau leziuni toracice.
Trebuie remarcat faptul că, din păcate, 8% dintre pacienții cu leziuni la nivelul capului și feței îşi pierd viața. Din acest motiv, după evaluarea pacienților cu leziuni la nivelul capului și feței, ordinea intervențiilor trebuie planificată în funcție de importanța medicală a acestora. În leziunile vitale, este necesar să se acorde prioritate procedurilor care vor salva viața pacientului, apoi să se efectueze procedurile care sunt de natură să provoace pierderi funcționale permanente în cazul întârzierii intervenției, iar procedurile menite să reducă pierderile estetice să fie efectuate ultimele. Deși ideala ar fi încercarea pe cât posibil a efectuării tuturor intervențiilor chirurgicale în același timp, uneori acest lucru nu poate fi realizat din motive medicale.
În cazul leziunilor cranio-faciale, fracturilor osoase și leziunilor țesuturilor moi (tăieturi faciale, tăieturi ale nervului facial, glandă salivară, canal salivar, canal lacrimal, pleoapă, buză, nas, leziuni ale urechii) acestea trebuie evaluate împreună. Oprirea sângerărilor existente și asigurarea căilor respiratorii sunt vitale pentru pacient. Pacienților le trebuie aplicată neapărat orteză şi aceasta nu trebuie îndepărtată decât după efectuarea tomografiei dacă aceasta a confirmat inexistența fracturilor.
La consultul pacienților care prezintă leziuni în zona capului şi feței trebuie evaluate zonele dureroase ale țesuturilor moi, zonele cu pierderi senzoriale, vederea dublă, asimetria facială și problemele de închidere a dinților. În plus, claritatea vizuală, examinarea orală și intranazală trebuie evaluate neapărat la fiecare pacient.
În zilele noastre, beneficiile tomografiilor simple recomandate pentru evaluarea structurilor osoase este un subiect controversat. O scanare tomografică computerizată detaliată a pacienților economisește atât timp, cât și bani. Datorită tomografiei computerizate, starea creierului și a oaselor feței poate fi dezvăluită în mod clar și, dacă este necesar, pregătirea intervenției chirurgicale poate fi făcută prin simularea procedurilor din mediul computerizat. În plus, datorită imaginilor tridimensionale obținute, este posibil să se ofere informații mai clare pacientului și rudelor acestora despre operația (operațiunile) planificată (e).
Clasificarea fracturilor faciale:
- Fracturi nazale
- Fracturi Ale Maxilarului Superior Și Inferior
- Fracturi De Mandibulă
- Fracturi De Pomeți
- Fracturi La Baza Orbitei
- Fracturi Ale Sinusului Frontal
- Fracturi Complicate (Panfaciale) Ale Tuturor Oaselor Faciale
- Metode Închise Aplicate În Fracturile Faciale
- Utilizarea Distractorilor În Fracturile Faciale
In zilele noastre, cel mai performant standard în tratarea fracturilor faciale îl reprezintă asigurarea fixării porțiunilor fracturate prin unirea acestora cu ajutorul unor plăci-șuruburi minuscule printr-o intervenție chirurgicală deschisă. În timp ce la pacienții adulți sunt preferate sisteme de plăci-șuruburi din titan la pacienții copii se preferă sisteme auto-absorbabile (care pot fi absorbite).
Deși există opțiuni de tratament închise (fără incizie la pacient) în cazuri speciale, cum ar fi fracturi nazale izolate și fracturi ale pomeților, dacă în timpul intervenției chirurgicale, apar îndoieli cu privire la succesul metodelor închise revenirea la metoda deschisă va fi neapărat în beneficiul pacientului.
La pacienții cărora fixările osoase le-au fost realizate corect, perioada postoperatorie este relativ nedureroasă. Pacienții se simt inconfortabil mai degrabă din cauza umflăturilor și vânătăilor, decât din cauza durerilor. Ambele simptome regresează spontan în decurs de o perioadă cuprinsă între o săptămână și zece zile după operație. La pacienții cu fracturi ale tuturor oaselor faciale sau fracturi ale oaselor maxilarului inferior și superior, poate fi necesară fixarea reciprocă a maxilarelor inferioare și superioare (fixarea dublă a maxilarului). Acești pacienți vor trebui hrăniți cu alimente semisolide moi pentru o perioadă de 2-6 săptămâni.
Paciențiilor cu fracturi nazale le poate fi aplicat un tampon nazal și o atelă de plastic pe nas timp de până la o săptămână.
Plăcile metalice și șuruburile utilizate pentru fixarea oaselor sunt fabricate din titan, care este un material compatibil cu corpul uman. Titanul nu se corodează în țesuturi și nu dăunează corpului uman. Deși pot fi îndepărtate după trecerea unei perioade de câteva luni, timp necesare pentru ca oasele fracturate să se contopească, de obicei pot fi lăsate pe oase fără a fi îndepărtate, deoarece procedura de îndepărtare necesită o a doua operație. Cu toate acestea, dacă ele cauzează pacienților dureri sau intoleranță la frig sau dacă sunt suficient de superficiale pentru a fi resimțite atunci când sunt atinse sub piele (în special în jurul ochilor), acestea sunt eliminate la cererea pacienților.
Deși implanturile de titan sunt compatibile cu RMN (deși nu se încălzesc și nu provoacă leziuni tisulare în timpul RMN-ului), acestea degradează calitatea imaginii. Din acest motiv, pacienții care au fixări osoase cu șuruburi cu placă de titan sunt obligați să fie supuși unui RMN-u indiferent de motiv și dacă calitatea imaginii nu este suficientă, este posibil să fie necesară îndepărtarea implanturilor.
Recuperarea în diagnosticul de cancer la cap şi gat
Leziunile la nivelul capului dețin o importanță deosebită în ceea ce privește provocarea atât a pierderilor funcționale, cât și estetice în rândul traumelor generale ale corpului. Leziunile la nivelul capului și feței apar din multiple motive în viața de zi cu zi, de la simple accidente casnice până la accidente de circulație majore, de la leziuni sportive la leziuni cauzate de bătăi / altercatii.
Anatomia tridimensională mixtă a regiunii capului [incluzând aproape toate organele noastre de simț (văz, auz, gust, miros), inclusiv sistemul nervos central (creier, cerebel, partea superioară a măduvei spinării), porțiunile de la începutul sistemului respirator și sistemul digestiv (cavități bucale-nazale, faringe)], este o regiune care necesită ca intervențiile chirurgicale să fie efectuate de specialisti.
Deși leziunile din zona capului și feței sunt uneori izolate (singure), la 90% dintre pacienți există un alt traumatism aferent. La 40% dintre pacienți este raportată pierdere post-traumatică a cunoștinței. La o treime dintre pacienți sunt prezente leziuni la nivelul brațului-picior sau leziuni toracice.
Trebuie remarcat faptul că, din păcate, 8% dintre pacienții cu leziuni la nivelul capului și feței îşi pierd viața. Din acest motiv, după evaluarea pacienților cu leziuni la nivelul capului și feței, ordinea intervențiilor trebuie planificată în funcție de importanța medicală a acestora. În leziunile vitale, este necesar să se acorde prioritate procedurilor care vor salva viața pacientului, apoi să se efectueze procedurile care sunt de natură să provoace pierderi funcționale permanente în cazul întârzierii intervenției, iar procedurile menite să reducă pierderile estetice să fie efectuate ultimele. Deși ideala ar fi încercarea pe cât posibil a efectuării tuturor intervențiilor chirurgicale în același timp, uneori acest lucru nu poate fi realizat din motive medicale.
În cazul leziunilor cranio-faciale, fracturilor osoase și leziunilor țesuturilor moi (tăieturi faciale, tăieturi ale nervului facial, glandă salivară, canal salivar, canal lacrimal, pleoapă, buză, nas, leziuni ale urechii) acestea trebuie evaluate împreună. Oprirea sângerărilor existente și asigurarea căilor respiratorii sunt vitale pentru pacient. Pacienților le trebuie aplicată neapărat orteză şi aceasta nu trebuie îndepărtată decât după efectuarea tomografiei dacă aceasta a confirmat inexistența fracturilor.
La consultul pacienților care prezintă leziuni în zona capului şi feței trebuie evaluate zonele dureroase ale țesuturilor moi, zonele cu pierderi senzoriale, vederea dublă, asimetria facială și problemele de închidere a dinților. În plus, claritatea vizuală, examinarea orală și intranazală trebuie evaluate neapărat la fiecare pacient.
În zilele noastre, beneficiile tomografiilor simple recomandate pentru evaluarea structurilor osoase este un subiect controversat. O scanare tomografică computerizată detaliată a pacienților economisește atât timp, cât și bani. Datorită tomografiei computerizate, starea creierului și a oaselor feței poate fi dezvăluită în mod clar și, dacă este necesar, pregătirea intervenției chirurgicale poate fi făcută prin simularea procedurilor din mediul computerizat. În plus, datorită imaginilor tridimensionale obținute, este posibil să se ofere informații mai clare pacientului și rudelor acestora despre operația (operațiunile) planificată (e).
Clasificarea fracturilor faciale:
In zilele noastre, cel mai performant standard în tratarea fracturilor faciale îl reprezintă asigurarea fixării porțiunilor fracturate prin unirea acestora cu ajutorul unor plăci-șuruburi minuscule printr-o intervenție chirurgicală deschisă. În timp ce la pacienții adulți sunt preferate sisteme de plăci-șuruburi din titan la pacienții copii se preferă sisteme auto-absorbabile (care pot fi absorbite).
Deși există opțiuni de tratament închise (fără incizie la pacient) în cazuri speciale, cum ar fi fracturi nazale izolate și fracturi ale pomeților, dacă în timpul intervenției chirurgicale, apar îndoieli cu privire la succesul metodelor închise revenirea la metoda deschisă va fi neapărat în beneficiul pacientului.
La pacienții cărora fixările osoase le-au fost realizate corect, perioada postoperatorie este relativ nedureroasă. Pacienții se simt inconfortabil mai degrabă din cauza umflăturilor și vânătăilor, decât din cauza durerilor. Ambele simptome regresează spontan în decurs de o perioadă cuprinsă între o săptămână și zece zile după operație. La pacienții cu fracturi ale tuturor oaselor faciale sau fracturi ale oaselor maxilarului inferior și superior, poate fi necesară fixarea reciprocă a maxilarelor inferioare și superioare (fixarea dublă a maxilarului). Acești pacienți vor trebui hrăniți cu alimente semisolide moi pentru o perioadă de 2-6 săptămâni.
Paciențiilor cu fracturi nazale le poate fi aplicat un tampon nazal și o atelă de plastic pe nas timp de până la o săptămână.
Plăcile metalice și șuruburile utilizate pentru fixarea oaselor sunt fabricate din titan, care este un material compatibil cu corpul uman. Titanul nu se corodează în țesuturi și nu dăunează corpului uman. Deși pot fi îndepărtate după trecerea unei perioade de câteva luni, timp necesare pentru ca oasele fracturate să se contopească, de obicei pot fi lăsate pe oase fără a fi îndepărtate, deoarece procedura de îndepărtare necesită o a doua operație. Cu toate acestea, dacă ele cauzează pacienților dureri sau intoleranță la frig sau dacă sunt suficient de superficiale pentru a fi resimțite atunci când sunt atinse sub piele (în special în jurul ochilor), acestea sunt eliminate la cererea pacienților.
Deși implanturile de titan sunt compatibile cu RMN (deși nu se încălzesc și nu provoacă leziuni tisulare în timpul RMN-ului), acestea degradează calitatea imaginii. Din acest motiv, pacienții care au fixări osoase cu șuruburi cu placă de titan sunt obligați să fie supuși unui RMN-u indiferent de motiv și dacă calitatea imaginii nu este suficientă, este posibil să fie necesară îndepărtarea implanturilor.
Anatomia tridimensională mixtă a regiunii capului [incluzând aproape toate organele noastre de simț (văz, auz, gust, miros), inclusiv sistemul nervos central (creier, cerebel, partea superioară a măduvei spinării), porțiunile de la începutul sistemului respirator și sistemul digestiv (cavități bucale-nazale, faringe)], este o regiune care necesită ca intervențiile chirurgicale să fie efectuate de specialisti.
Deși leziunile din zona capului și feței sunt uneori izolate (singure), la 90% dintre pacienți există un alt traumatism aferent. La 40% dintre pacienți este raportată pierdere post-traumatică a cunoștinței. La o treime dintre pacienți sunt prezente leziuni la nivelul brațului-picior sau leziuni toracice.
Trebuie remarcat faptul că, din păcate, 8% dintre pacienții cu leziuni la nivelul capului și feței îşi pierd viața. Din acest motiv, după evaluarea pacienților cu leziuni la nivelul capului și feței, ordinea intervențiilor trebuie planificată în funcție de importanța medicală a acestora. În leziunile vitale, este necesar să se acorde prioritate procedurilor care vor salva viața pacientului, apoi să se efectueze procedurile care sunt de natură să provoace pierderi funcționale permanente în cazul întârzierii intervenției, iar procedurile menite să reducă pierderile estetice să fie efectuate ultimele. Deși ideala ar fi încercarea pe cât posibil a efectuării tuturor intervențiilor chirurgicale în același timp, uneori acest lucru nu poate fi realizat din motive medicale.
În cazul leziunilor cranio-faciale, fracturilor osoase și leziunilor țesuturilor moi (tăieturi faciale, tăieturi ale nervului facial, glandă salivară, canal salivar, canal lacrimal, pleoapă, buză, nas, leziuni ale urechii) acestea trebuie evaluate împreună. Oprirea sângerărilor existente și asigurarea căilor respiratorii sunt vitale pentru pacient. Pacienților le trebuie aplicată neapărat orteză şi aceasta nu trebuie îndepărtată decât după efectuarea tomografiei dacă aceasta a confirmat inexistența fracturilor.
La consultul pacienților care prezintă leziuni în zona capului şi feței trebuie evaluate zonele dureroase ale țesuturilor moi, zonele cu pierderi senzoriale, vederea dublă, asimetria facială și problemele de închidere a dinților. În plus, claritatea vizuală, examinarea orală și intranazală trebuie evaluate neapărat la fiecare pacient.
În zilele noastre, beneficiile tomografiilor simple recomandate pentru evaluarea structurilor osoase este un subiect controversat. O scanare tomografică computerizată detaliată a pacienților economisește atât timp, cât și bani. Datorită tomografiei computerizate, starea creierului și a oaselor feței poate fi dezvăluită în mod clar și, dacă este necesar, pregătirea intervenției chirurgicale poate fi făcută prin simularea procedurilor din mediul computerizat. În plus, datorită imaginilor tridimensionale obținute, este posibil să se ofere informații mai clare pacientului și rudelor acestora despre operația (operațiunile) planificată (e).
Clasificarea fracturilor faciale:
- Fracturi nazale
- Fracturi Ale Maxilarului Superior Și Inferior
- Fracturi De Mandibulă
- Fracturi De Pomeți
- Fracturi La Baza Orbitei
- Fracturi Ale Sinusului Frontal
- Fracturi Complicate (Panfaciale) Ale Tuturor Oaselor Faciale
- Metode Închise Aplicate În Fracturile Faciale
- Utilizarea Distractorilor În Fracturile Faciale
In zilele noastre, cel mai performant standard în tratarea fracturilor faciale îl reprezintă asigurarea fixării porțiunilor fracturate prin unirea acestora cu ajutorul unor plăci-șuruburi minuscule printr-o intervenție chirurgicală deschisă. În timp ce la pacienții adulți sunt preferate sisteme de plăci-șuruburi din titan la pacienții copii se preferă sisteme auto-absorbabile (care pot fi absorbite).
Deși există opțiuni de tratament închise (fără incizie la pacient) în cazuri speciale, cum ar fi fracturi nazale izolate și fracturi ale pomeților, dacă în timpul intervenției chirurgicale, apar îndoieli cu privire la succesul metodelor închise revenirea la metoda deschisă va fi neapărat în beneficiul pacientului.
La pacienții cărora fixările osoase le-au fost realizate corect, perioada postoperatorie este relativ nedureroasă. Pacienții se simt inconfortabil mai degrabă din cauza umflăturilor și vânătăilor, decât din cauza durerilor. Ambele simptome regresează spontan în decurs de o perioadă cuprinsă între o săptămână și zece zile după operație. La pacienții cu fracturi ale tuturor oaselor faciale sau fracturi ale oaselor maxilarului inferior și superior, poate fi necesară fixarea reciprocă a maxilarelor inferioare și superioare (fixarea dublă a maxilarului). Acești pacienți vor trebui hrăniți cu alimente semisolide moi pentru o perioadă de 2-6 săptămâni.
Paciențiilor cu fracturi nazale le poate fi aplicat un tampon nazal și o atelă de plastic pe nas timp de până la o săptămână.
Plăcile metalice și șuruburile utilizate pentru fixarea oaselor sunt fabricate din titan, care este un material compatibil cu corpul uman. Titanul nu se corodează în țesuturi și nu dăunează corpului uman. Deși pot fi îndepărtate după trecerea unei perioade de câteva luni, timp necesare pentru ca oasele fracturate să se contopească, de obicei pot fi lăsate pe oase fără a fi îndepărtate, deoarece procedura de îndepărtare necesită o a doua operație. Cu toate acestea, dacă ele cauzează pacienților dureri sau intoleranță la frig sau dacă sunt suficient de superficiale pentru a fi resimțite atunci când sunt atinse sub piele (în special în jurul ochilor), acestea sunt eliminate la cererea pacienților.
Deși implanturile de titan sunt compatibile cu RMN (deși nu se încălzesc și nu provoacă leziuni tisulare în timpul RMN-ului), acestea degradează calitatea imaginii. Din acest motiv, pacienții care au fixări osoase cu șuruburi cu placă de titan sunt obligați să fie supuși unui RMN-u indiferent de motiv și dacă calitatea imaginii nu este suficientă, este posibil să fie necesară îndepărtarea implanturilor.
Restaurare în Paralizia Facială
Nervul facial este responsabil de mișcarea mușchilor mimici care dau expresie feței, precum și de mișcările mușchilor care ajută la deschiderea şi închiderea ochilor, îndeplinirea funcțiilor de mâncat, vorbit şi înghițit. Funcționarea corectă a mușchilor feței are o mare importanță pentru protejarea ochilor, închiderea gurii, menținerea căilor respiratorii nazale deschise și vorbirea clară. Dacă unele boli ale creierului sau ale nervului facial împiedică această transmisie, apare paralizia facială (paralizia facială) iar mișcările feței se pierd parțial sau complet. Paralizia mușchilor feței perturbă complet sau parțial toate aceste funcții și provoacă multe probleme pacientului.
Care sunt cauzele paraliziei faciale?
Paralizia facială se poate dezvolta datorită multor boli apărute în zona dintre creier – tulpina creierului sau dintre tulpina creierului şi mușchii feței. Cauzele paraliziei faciale dintre creier – tulpina creierului sunt de obicei legate de hemoragia cerebrală și sunt examinate în secția de neurologie. Paralizia facială cauzată de aceste motive se numește paralizie centrală a feței. Paralizia facială care apare în urma afecțiunilor nervilor faciali după tulpina creierului se numește paralizie facială periferică. Există multiple motive care pot provoca paralizie facială periferică:
Paralizia lui Bell: Este una dintre cele mai frecvente motive de paralizie facială. Motivul nu este de fapt clar. Se crede că inflamația apare într-o porțiune a nervului facial din jurul urechii interne. Se știe că expunerea la frig și vânt joacă un rol eficient în apariția acesteia. Nu există nici alte simptome cu excepția pierderii funcției nervoase. Diagnosticul se face în absența altor simptome neurologice. De obicei se vindecă complet.
Sindromul Ramsay-Hunt : Este o boală cauzată de virus. În plus pe lângă simptomele prezente în paralizia lui Bell, mai pot fi acuzate şi anumite dureri și unele leziuni în canalul auditiv extern. Rata de recuperare completă este puțin mai mică decât în cazul paraliziei lui Bell.
Otita medie: Otita medie acută la copii și otita medie cronică la adulți poate ajunge la nervul facial topind osul înconjurător sau ajungând la acesta prin deschiderile existente şi poate provoca paralizie facială.
Boli sistemice: Boli care afectează alte părți ale corpului, cum ar fi diabetul, hipertensiunea arterială, nevrita (inflamația nervilor), deficitul de vitamine.
Boli tumorale: Tumorile apărute în interiorul nervului facial sau în zonele pe care acestea le parcurge pot provoca de asemenea, paralizie facială. Acești nervi pot fi benigni sau maligni. Deoarece nervul facial trece și prin glanda salivară din fața urechii înainte de a ajunge la mușchi, aceste tumori ale glandei salivare pot provoca de asemenea paralizie facială.
Traume: Traumele din jurul urechii sau ale feței (cum ar fi lovituri, tăieturi) pot provoca paralizie facială prin deteriorarea nervului facial.
Intervenții Chirurgicale : Nervul facial poate suferi leziuni în timpul operațiilor intracraniene, la urechi sau glanda salivară din alte motive.
Ce fel de investigații se fac?
În special, pacienții care sunt planificați pentru intervenție chirurgicală trebuie evaluați preoperator prin intermediul anumitor investigații numite teste electrofiziologice, care sunt utilizate pentru a arăta viteza de conducere a nervului sau procentul bolilor nervului.
În plus, dacă sunt suspectate tumori intracraniene sau ale glandei salivare, pacientului îi va fi aplicată tomografie computerizată sau imagistică prin rezonanță magnetică, iar dacă se suspectează o problemă legată de ureche va fi supus unor teste auditive iar dacă se crede că îi sunt afectate glandele lacrimale va fi realizată testarea cantității de lacrimi.
Cum se tratează?
În planificarea tratamentului, trebuie luate în considerare așteptările pacientului. Pentru unii pacienți, simetria în starea de repaus este mai importantă decât funcția. Pentru persoanele în vârstă, sprâncenele scăzute, lăsarea țesuturilor moi ale feței și ectropionul sunt mai importante decât aspectul.
Scopul tratamentului pentru ochi în ordinea importanței este acela de a proteja ochii, de a asigura funcționarea normală a pleoapelor și simetria.
Aceste scopuri în cazul gurii sunt simetria în stare de repaus, suficiența gradului de închidere a gurii, îmbunătățirea vorbirii și zâmbetul simetric.
În timp ce se vorbește cu pacientul despre planul de tratament, trebuie explicat că nu este posibil să se obțină complet rezultatele ideale vizate și este imposibil să se obțină 100% simetrie și funcție.
Tratamente non-chirurgicale
Acest tip de tratamente sunt aplicate în special în scopul protejării ochilor. Se aplică în timpul așteptării unei intervenții chirurgicale conservatoare sau persoanelor care se recuperează după leziuni ale nervilor. Unguentele oculare cu acțiune îndelungată și medicamentele sub formă de gel pentru lacrimi artificiale și aplicabile pe parcursul nopții, sunt utilizate pentru prevenirea înțepării pleoapelor în timpul somnului, uscării valvelor şi corneei. În unele cazuri, pleoapele sunt unite temporar prin cusături (Tarsorafi).
La pacienții care suferă de paralizie facială, punerea în funcțiune a mușchilor faciali prin electromiografie previne atrofia musculară. Exercițiile neuromusculare efectuate sub supravegherea unui terapeut specialist, ajută la fortificarea și funcționarea mai buna a mușchilor care funcţionează parţial.
Intervenții Chirurgicale
În selectarea metodei chirurgicale, vârsta pacientului, durata paraliziei , starea mușchilor faciali și a țesuturilor moi, zonelor musculare sau nervoase existente, zonele care urmează să fie extirpate sunt unele dintre punctele care trebuie luate în considerare.
Este Necesară Terapie Fizică?
Aplicarea metodelor de terapie fizică la mușchii faciali nu este o metodă care restabilește funcția nervului facial. Cu toate acestea, mai ales în cazul paraliziei faciale de lungă durată, din cauza inactivității mușchii faciali devin slabi și ulterior, chiar dacă nervul facial funcționează, pot apărea asimetrie facială și pierderea forței. Din acest motiv, se recomandă aplicarea unei terapii fizice, alta decât auto-masajul și utilizarea gumei de mestecat.
Care sunt cauzele paraliziei faciale?
Paralizia facială se poate dezvolta datorită multor boli apărute în zona dintre creier – tulpina creierului sau dintre tulpina creierului şi mușchii feței. Cauzele paraliziei faciale dintre creier – tulpina creierului sunt de obicei legate de hemoragia cerebrală și sunt examinate în secția de neurologie. Paralizia facială cauzată de aceste motive se numește paralizie centrală a feței. Paralizia facială care apare în urma afecțiunilor nervilor faciali după tulpina creierului se numește paralizie facială periferică. Există multiple motive care pot provoca paralizie facială periferică:
Paralizia lui Bell: Este una dintre cele mai frecvente motive de paralizie facială. Motivul nu este de fapt clar. Se crede că inflamația apare într-o porțiune a nervului facial din jurul urechii interne. Se știe că expunerea la frig și vânt joacă un rol eficient în apariția acesteia. Nu există nici alte simptome cu excepția pierderii funcției nervoase. Diagnosticul se face în absența altor simptome neurologice. De obicei se vindecă complet.
Sindromul Ramsay-Hunt : Este o boală cauzată de virus. În plus pe lângă simptomele prezente în paralizia lui Bell, mai pot fi acuzate şi anumite dureri și unele leziuni în canalul auditiv extern. Rata de recuperare completă este puțin mai mică decât în cazul paraliziei lui Bell.
Otita medie: Otita medie acută la copii și otita medie cronică la adulți poate ajunge la nervul facial topind osul înconjurător sau ajungând la acesta prin deschiderile existente şi poate provoca paralizie facială.
Boli sistemice: Boli care afectează alte părți ale corpului, cum ar fi diabetul, hipertensiunea arterială, nevrita (inflamația nervilor), deficitul de vitamine.
Boli tumorale: Tumorile apărute în interiorul nervului facial sau în zonele pe care acestea le parcurge pot provoca de asemenea, paralizie facială. Acești nervi pot fi benigni sau maligni. Deoarece nervul facial trece și prin glanda salivară din fața urechii înainte de a ajunge la mușchi, aceste tumori ale glandei salivare pot provoca de asemenea paralizie facială.
Traume: Traumele din jurul urechii sau ale feței (cum ar fi lovituri, tăieturi) pot provoca paralizie facială prin deteriorarea nervului facial.
Intervenții Chirurgicale : Nervul facial poate suferi leziuni în timpul operațiilor intracraniene, la urechi sau glanda salivară din alte motive.
Ce fel de investigații se fac?
În special, pacienții care sunt planificați pentru intervenție chirurgicală trebuie evaluați preoperator prin intermediul anumitor investigații numite teste electrofiziologice, care sunt utilizate pentru a arăta viteza de conducere a nervului sau procentul bolilor nervului.
În plus, dacă sunt suspectate tumori intracraniene sau ale glandei salivare, pacientului îi va fi aplicată tomografie computerizată sau imagistică prin rezonanță magnetică, iar dacă se suspectează o problemă legată de ureche va fi supus unor teste auditive iar dacă se crede că îi sunt afectate glandele lacrimale va fi realizată testarea cantității de lacrimi.
Cum se tratează?
În planificarea tratamentului, trebuie luate în considerare așteptările pacientului. Pentru unii pacienți, simetria în starea de repaus este mai importantă decât funcția. Pentru persoanele în vârstă, sprâncenele scăzute, lăsarea țesuturilor moi ale feței și ectropionul sunt mai importante decât aspectul.
Scopul tratamentului pentru ochi în ordinea importanței este acela de a proteja ochii, de a asigura funcționarea normală a pleoapelor și simetria.
Aceste scopuri în cazul gurii sunt simetria în stare de repaus, suficiența gradului de închidere a gurii, îmbunătățirea vorbirii și zâmbetul simetric.
În timp ce se vorbește cu pacientul despre planul de tratament, trebuie explicat că nu este posibil să se obțină complet rezultatele ideale vizate și este imposibil să se obțină 100% simetrie și funcție.
Tratamente non-chirurgicale
Acest tip de tratamente sunt aplicate în special în scopul protejării ochilor. Se aplică în timpul așteptării unei intervenții chirurgicale conservatoare sau persoanelor care se recuperează după leziuni ale nervilor. Unguentele oculare cu acțiune îndelungată și medicamentele sub formă de gel pentru lacrimi artificiale și aplicabile pe parcursul nopții, sunt utilizate pentru prevenirea înțepării pleoapelor în timpul somnului, uscării valvelor şi corneei. În unele cazuri, pleoapele sunt unite temporar prin cusături (Tarsorafi).
La pacienții care suferă de paralizie facială, punerea în funcțiune a mușchilor faciali prin electromiografie previne atrofia musculară. Exercițiile neuromusculare efectuate sub supravegherea unui terapeut specialist, ajută la fortificarea și funcționarea mai buna a mușchilor care funcţionează parţial.
Intervenții Chirurgicale
În selectarea metodei chirurgicale, vârsta pacientului, durata paraliziei , starea mușchilor faciali și a țesuturilor moi, zonelor musculare sau nervoase existente, zonele care urmează să fie extirpate sunt unele dintre punctele care trebuie luate în considerare.
Este Necesară Terapie Fizică?
Aplicarea metodelor de terapie fizică la mușchii faciali nu este o metodă care restabilește funcția nervului facial. Cu toate acestea, mai ales în cazul paraliziei faciale de lungă durată, din cauza inactivității mușchii faciali devin slabi și ulterior, chiar dacă nervul facial funcționează, pot apărea asimetrie facială și pierderea forței. Din acest motiv, se recomandă aplicarea unei terapii fizice, alta decât auto-masajul și utilizarea gumei de mestecat.
Chirurgie Estetică, Plastică şi Reconstructivă
Chirurgie estetică
Departamentul de chirurgie plastică şi reconstructivă oferă un nivel internaţional de servicii chirurgicale plastice şi reconstructive complete folosind echipamente de ultimă generaţie şi tehnici chirurgicale inovative.
În unităţile de chirurgie ambulatorie ale Centrului de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă pot fi realizate multe proceduri, permiţând pacienţilor internaţionali să primească un serviciu confortabil fără spitalizare. Departamentul de chirurgie plastică şi reconstructivă are experienţă în efectuarea unei game largi de proceduri cosmetice şi reconstructive, inclusiv proceduri cosmetice precum exfoliere facială chimică, injecţii cu Botox®, injecţii de filleri dermici şi tehnici majore microchirurgicale, endoscopice, maxilo-faciale şi cranio-faciale. În plus, departamentul oferă unităţi de recuperare şi laser.
Tratamente de chirurgie estetică plastică efectuate:
În unităţile de chirurgie ambulatorie ale Centrului de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă pot fi realizate multe proceduri, permiţând pacienţilor internaţionali să primească un serviciu confortabil fără spitalizare. Departamentul de chirurgie plastică şi reconstructivă are experienţă în efectuarea unei game largi de proceduri cosmetice şi reconstructive, inclusiv proceduri cosmetice precum exfoliere facială chimică, injecţii cu Botox®, injecţii de filleri dermici şi tehnici majore microchirurgicale, endoscopice, maxilo-faciale şi cranio-faciale. În plus, departamentul oferă unităţi de recuperare şi laser.
Tratamente de chirurgie estetică plastică efectuate:
- Reîntinerire facială prin folosirea unor metode chirurgicale, non-invazive şi minim invazive
- Proceduri de face lifting
- Rinoplastie
- Corecţia chirurgicală a urechilor proeminente şi altor deformări ale urechii
- Chirurgie ortognatică cosmetică, mentoplastie, implanturi faciale, corecţia deformaţiilor bărbiei
- Conturare corporală
- Liposucţie şi liposculptură
- Chirurgie mamară; augmentarea sânilor cu proteze, reducerea sânilor, mastopexie, post-mastectomie imediată sau întârziată, reconstrucţia sânilor cu ţesut autolog sau proteze expandate
- Tratarea varicelor din extremităţile joase cu endolaser şi scleroterapie, tratament cu laser a venelor în pânză de păianjen
- Chirurgie maxilo-facială; chirurgie ortognatică, fracturi ale osului facial şi traume faciale
- Reconstrucţia post-oncologică a regiunilor faciale şi altor părţi ale corpului, reconstrucţia maxilară şi mandibulară cu transfer liber de ţesuturi
- Tratarea fantelor buzei şi a palatului, precum şi a deformărilor secundare
- Chirurgia mâinii, inclusiv replantarea; corecţia anomaliilor congenitale ale mâinii
- Transfer de ţesut liber microvascular cu implementarea de tehnici microchirurgicale
- Managementul rănilor acute şi cronice (unitate de vindecare)
- Tratarea rănilor cronice: răni de presiune, răni diabetice, ulcere venoase
- Tratarea tumorilor benigne şi maligne ale pielii
Chirurgia craniomaxilo-facială
Chirurgia craniomaxilofacială se preocupă de tratarea afecțiunilor și defectelor din zona: capului, gâtului, fetei și maxilarelor / regiunea cranio-maxilo-facială, precum și a țesuturilor moi și tari ale cavității orale.
Această specialitate chirurgicală tratează un spectru larg de boli, leziuni și defecte la nivelul capului, gâtului, feței, maxilarelor și țesuturilor dure și moi ale regiunii orale și maxilo-faciale, precum chirurgia pentru bebelușii al căror craniu nu este în creștere (craniosinostoză), intervenții chirurgicale pentru bebelușii cu despicătura de palat și despicătura de buză, operații dentare (chirurgie ortognatică) pentru pacienții cu probleme de închidere a maxilarului (chirurgie ortognatică) pentru bebeluși fără urechi, hipertelorism, implanturi faciale, sindromul Pierre Robin, hipoplazia mandibulară), paralizia facială (paralizia nervului facial) și fracturile oaselor feței (fracturi maxilo-faciale).
Fiecare dintre aceste operații necesită abilități tehnice chirurgicale avansate și experiență. Succesul acestor operații poate fi atins doar prin efortul și abilitatea chirurgului. Chirurgul plastic care se ocupă de acești pacienți ar trebui să facă parte dintr-o echipă multidisciplinară (formată dintr-un chirurg plastic, un neurochirurg, un ortodont, un radiolog, un genetician medical, un oftalmolog, un specialist ORL, un anestezist, un psiholog, un ginecolog, logoped și fotograf medical).
Cunoașterea, opiniile și contribuțiile din diferite discipline medicale asigură că diagnosticul și tratamentul pacientului sunt mai exacte și mai rapide. În plus, majoritatea acestui grup de pacienți se află în grupa de vârstă pediatrică.
Efectele intervențiilor chirurgicale efectuate din cauza schimbării raportului capului și feței în timpul procesului de creștere ar trebui urmărite atent. În anumite situații, sunt necesare intervenții chirurgicale suplimentare sau tratamente non-chirurgicale.
Această specialitate chirurgicală tratează un spectru larg de boli, leziuni și defecte la nivelul capului, gâtului, feței, maxilarelor și țesuturilor dure și moi ale regiunii orale și maxilo-faciale, precum chirurgia pentru bebelușii al căror craniu nu este în creștere (craniosinostoză), intervenții chirurgicale pentru bebelușii cu despicătura de palat și despicătura de buză, operații dentare (chirurgie ortognatică) pentru pacienții cu probleme de închidere a maxilarului (chirurgie ortognatică) pentru bebeluși fără urechi, hipertelorism, implanturi faciale, sindromul Pierre Robin, hipoplazia mandibulară), paralizia facială (paralizia nervului facial) și fracturile oaselor feței (fracturi maxilo-faciale).
Fiecare dintre aceste operații necesită abilități tehnice chirurgicale avansate și experiență. Succesul acestor operații poate fi atins doar prin efortul și abilitatea chirurgului. Chirurgul plastic care se ocupă de acești pacienți ar trebui să facă parte dintr-o echipă multidisciplinară (formată dintr-un chirurg plastic, un neurochirurg, un ortodont, un radiolog, un genetician medical, un oftalmolog, un specialist ORL, un anestezist, un psiholog, un ginecolog, logoped și fotograf medical).
Cunoașterea, opiniile și contribuțiile din diferite discipline medicale asigură că diagnosticul și tratamentul pacientului sunt mai exacte și mai rapide. În plus, majoritatea acestui grup de pacienți se află în grupa de vârstă pediatrică.
Efectele intervențiilor chirurgicale efectuate din cauza schimbării raportului capului și feței în timpul procesului de creștere ar trebui urmărite atent. În anumite situații, sunt necesare intervenții chirurgicale suplimentare sau tratamente non-chirurgicale.
Chirurgie Generală
Chirurgia a avansat din Antichitate şi până astăzi şi a devenit o ramură medicală care se ocupă cu cele mai complicate intervenţii. Cu toate acestea, chirurgia generală, ca şi disciplină, nu este o simplă ramură care se ocupă numai cu chirurgie generală; un chirurg generalist poate efectua multe activităţi diferite, de la terapie intensivă chirurgicală, nutriţie parentală/enterală şi tratament chirurgical al infecţiilor.
Bolile ce pot fi tratate în cadrul departamentului de chirurgie generală:
Departamentul de chirurgie generală al Centrului Medical Anadolu are numeroase sub-unități, fiecare impunând cunoştinţe specializate şi constând într-un personal de experţi şi o infrastructură avansată cu care se oferă servicii medicale.
Sub-unități de chirurgie generală:
Tehnici de diagnosticare:
Tehnici de tratament:
Datorită întinderii acestui domeniu, departamentul de chirurgie generală din cadrul Centrului Medical Anadolu lucrează în conjunctură şi coordonare cu multe discipline. Marea majoritate a pacienţilor de la chirurgie generală sunt cei cu diferite tipuri de cancer. Departamentele de gastroenterologie, radiologie/ radiologie intervenţională, patologie şi oncologie medicală şi radiologică lucrează în colaborare pentru a diagnostica bolile şi planifica etapele chirurgicale şi post-chirurgicale.
Departamentul nostru de chirurgie generală lucrează îndeaproape cu departamentele de endocrinologie şi microbiologie – boli infecţioase. Departamentul colaborează şi cu departamentele de chirurgie toracică şi ORL, în unele cazuri de cancer ale esofagului.
O altă zonă a chirurgiei generale este traumatologia. Deoarece multiple afecţiuni ale sistemului de organe se întâlnesc frecvent la pacienţii cu traume, departamentele de ortopedie, neurochirugie, urologie şi chirurgie cardiovasculară lucrează în tandem unul cu celălalt. Departamentul de chirurgie generală coordonează toate aceste domenii medicale, în special în cazul afecţiunilor multiple la organe.
Unul dintre cei mai importanţi paşi în tratarea pacienţilor în cadrul departamentului de chirurgie generală este să le permită acestora să revină la vieţile lor cât mai repede posibil după intervenţie. Acest lucru este posibil printr-o colaborare strânsă între departamentul de chirurgie generală şi cel de terapie fizică şi reabilitare.
Bolile ce pot fi tratate în cadrul departamentului de chirurgie generală:
- Boli ale glandei tiroide (guşă, hipertiroidism)
- Cancer de sân şi afecţiuni benigne ale sânului
- Cancer esofagian – afecţiuni benigne ale esofagului
- Cancer de stomac şi diferite tipuri de probleme legate de ulcere ale stomacului şi intestinului subţire (duoden)
- Boli ale intestinului subţire care necesită operaţie, obstrucţie intestinală
- Tumorile colonului şi rectului
- Afecţiunile inflamatorii
- Afecţiuni anorectale: tumori, hemoroizi, fisuri anale, fistule
- Tumori hepatice benigne şi maligne, chisturi
- Icter obstructiv
- Pietre şi tumori la vezica biliară şi canalul coledoc
- Chisturi şi tumori pancreatice
- Pancreatita acută şi cronică
- Boli ale splinei, care necesită operaţie
- Hernii ale peretelui abdominal şi zonei inghinale; hernii care se dezvoltă post-chirurgical
- Diferite infecţii ale ţesuturilor moi
- Chirurgie de urgenţă şi traume
Departamentul de chirurgie generală al Centrului Medical Anadolu are numeroase sub-unități, fiecare impunând cunoştinţe specializate şi constând într-un personal de experţi şi o infrastructură avansată cu care se oferă servicii medicale.
Sub-unități de chirurgie generală:
- Chirurgie esofagiană – stomacală – intestinală
- Chirurgia colonului
- Chirurgia ficatului – pancreasului – vezicii biliare – canalului coledoc – glandei interne
- Tratarea chirurgicală a infecţiilor
- Terapie intensivă pentru chirurgie – traume
Tehnici de diagnosticare:
- Intervievarea pacientului şi examenul fizic
- Analize generale de laborator
- Teste radiologice (radiografie, ultrasonografie, CT, MR, angiografie, colangiografie)
- Endoscopie (esofagoscopie, gastroscopie, colonoscopie, colangiopancreatografie endoscopică)
- Tehnici de biopsie percutanată
Tehnici de tratament:
- Tehnici chirurgicale clasice
- Tehnici chirurgicale laparoscopice – endoscopice
- Tratamente medicale
Datorită întinderii acestui domeniu, departamentul de chirurgie generală din cadrul Centrului Medical Anadolu lucrează în conjunctură şi coordonare cu multe discipline. Marea majoritate a pacienţilor de la chirurgie generală sunt cei cu diferite tipuri de cancer. Departamentele de gastroenterologie, radiologie/ radiologie intervenţională, patologie şi oncologie medicală şi radiologică lucrează în colaborare pentru a diagnostica bolile şi planifica etapele chirurgicale şi post-chirurgicale.
Departamentul nostru de chirurgie generală lucrează îndeaproape cu departamentele de endocrinologie şi microbiologie – boli infecţioase. Departamentul colaborează şi cu departamentele de chirurgie toracică şi ORL, în unele cazuri de cancer ale esofagului.
O altă zonă a chirurgiei generale este traumatologia. Deoarece multiple afecţiuni ale sistemului de organe se întâlnesc frecvent la pacienţii cu traume, departamentele de ortopedie, neurochirugie, urologie şi chirurgie cardiovasculară lucrează în tandem unul cu celălalt. Departamentul de chirurgie generală coordonează toate aceste domenii medicale, în special în cazul afecţiunilor multiple la organe.
Unul dintre cei mai importanţi paşi în tratarea pacienţilor în cadrul departamentului de chirurgie generală este să le permită acestora să revină la vieţile lor cât mai repede posibil după intervenţie. Acest lucru este posibil printr-o colaborare strânsă între departamentul de chirurgie generală şi cel de terapie fizică şi reabilitare.
Chirurgia Obezităţii
Schimbarea stilului de viață și a obiceiurilor nutriționale este însoțită de obezitate. Este crucial să prevenim la timp creșterea și tratarea obezităţii , care este pe locul 2 în lume pe lista “problemelor de sanatate care pot fi prevenite” după afecţuinile cauzate de fumat. Este un lucru cunoscut ca tehnica medicală în ceea ce priveşte obezitatea a evoluat foarte mult in ultimii ani.
Obezitatea, care este definită de către Organizația Mondială a Sănătății ( OMS ), ca şi o “acumulare anormalăşi excesivă de grăsime în ţesuturile grase”, este o problemă de sănătate publică din ce in ce mai întâlnită. Metoda de tratament pentru obezitate este decisă prin luarea în considerare atât a factorilor de mediu cât şi a celor genetici, care rezultă din. Metoda chirurgicala , una dintre opțiunile pentru tratamentul obezității , dă rezultate de succes atunci când este aplicatăcorect și etapele tratamentului îî sunt explicate în mod clar pacientului.
Obezitatea clasică este cea care se observă cel mai mult
Dr. Erdem Türemen, Endocrinologie si Metabolism Boli Specialist în Centrul de Sănătate Anadolu, definește obezitatea ca o boală care vine cu schimbari de comportament, endocrine și metabolice odată cu creșterea în raportul de grăsime corporală, și care depinde de mai mulți factori complecși: ” În cazul în care luăm în calcul factori care contribuie la obezitate într-o gamă largă, pe de o parte există obezitatea care rezultă din mutația unei singure gene ( gena leptinei, gena receptor 4 melanocortinei), acolo unde transmiterea genetică aobezitaţiieste încă valabilă, pe de altăexistă factori de mediu cum a fi imobilitatea.
“Obezitatea rezultată dintr-o singură genă și sindroame genetice constituie doar un procent foarte mic. Cele mai multe cazuri de obezitate sunt cele clasice, care apar din cauza dezechilibru între caloriile produse și cele arse. În plus, unele boli endocrinologice, cum ar fi hipotiroidismul, sindromul Cushing și sindromul polichistic peste asemenea, pot provoca obezitate“
Obezitatea, care este definită de către Organizația Mondială a Sănătății ( OMS ), ca şi o “acumulare anormalăşi excesivă de grăsime în ţesuturile grase”, este o problemă de sănătate publică din ce in ce mai întâlnită. Metoda de tratament pentru obezitate este decisă prin luarea în considerare atât a factorilor de mediu cât şi a celor genetici, care rezultă din. Metoda chirurgicala , una dintre opțiunile pentru tratamentul obezității , dă rezultate de succes atunci când este aplicatăcorect și etapele tratamentului îî sunt explicate în mod clar pacientului.
Obezitatea clasică este cea care se observă cel mai mult
Dr. Erdem Türemen, Endocrinologie si Metabolism Boli Specialist în Centrul de Sănătate Anadolu, definește obezitatea ca o boală care vine cu schimbari de comportament, endocrine și metabolice odată cu creșterea în raportul de grăsime corporală, și care depinde de mai mulți factori complecși: ” În cazul în care luăm în calcul factori care contribuie la obezitate într-o gamă largă, pe de o parte există obezitatea care rezultă din mutația unei singure gene ( gena leptinei, gena receptor 4 melanocortinei), acolo unde transmiterea genetică aobezitaţiieste încă valabilă, pe de altăexistă factori de mediu cum a fi imobilitatea.
“Obezitatea rezultată dintr-o singură genă și sindroame genetice constituie doar un procent foarte mic. Cele mai multe cazuri de obezitate sunt cele clasice, care apar din cauza dezechilibru între caloriile produse și cele arse. În plus, unele boli endocrinologice, cum ar fi hipotiroidismul, sindromul Cushing și sindromul polichistic peste asemenea, pot provoca obezitate“
Chirurgie Mamară
Clinica de Chirurgie Mamară din cadrul Centrului Medical Anadolu joacă un rol foarte important în screeningul de cancer al femeilor. Printr-o vizită la clinică se evaluează riscul de cancer pentru toate pacientele, se fac examene clinice de sân şi se pregătesc programe individualizate de screening.
Pacientelor care au constatări anormale în timpul examinărilor sau în testele de imagistică li se pun diagnostice şi li se stabilesc opţiunile de tratament.
În cadrul departamentului, există colaborare între mai multe discipline, printre care radiologia, medicina nucleară, patologia, oncologia şi chirurgia plastică şi reconstructivă, prin care se implementează o abordare multidisciplinară în etapele de diagnosticare şi tratament. Această abordare multidisciplinară asigură ţinerea la curent a pacientelor şi facilitarea procesului printr-o îngrijire medicală adecvată, concomitent cu consolidarea relaţiei pacient – medic.
În afara pacientelor cu cancer de sân, chirurgii Anadolu cu specializare în chirurgie mamară trateazăşi pacientele cu tumori şi infecţii mamare benigne de sân şi cu dureri de sân.
Toate diagnosticele se eliberează rapid, iar tratamentele sunt implementate imediat. Clinica de Chirurgie Mamară din cadrul Centrului Medical Anadolu asigură servicii de clasa mondială pentru toate problemele de sân şi contribuie la o viaţă mai sănătoasă şi mai lungă a femeilor.
Pacientelor care au constatări anormale în timpul examinărilor sau în testele de imagistică li se pun diagnostice şi li se stabilesc opţiunile de tratament.
În cadrul departamentului, există colaborare între mai multe discipline, printre care radiologia, medicina nucleară, patologia, oncologia şi chirurgia plastică şi reconstructivă, prin care se implementează o abordare multidisciplinară în etapele de diagnosticare şi tratament. Această abordare multidisciplinară asigură ţinerea la curent a pacientelor şi facilitarea procesului printr-o îngrijire medicală adecvată, concomitent cu consolidarea relaţiei pacient – medic.
În afara pacientelor cu cancer de sân, chirurgii Anadolu cu specializare în chirurgie mamară trateazăşi pacientele cu tumori şi infecţii mamare benigne de sân şi cu dureri de sân.
Toate diagnosticele se eliberează rapid, iar tratamentele sunt implementate imediat. Clinica de Chirurgie Mamară din cadrul Centrului Medical Anadolu asigură servicii de clasa mondială pentru toate problemele de sân şi contribuie la o viaţă mai sănătoasă şi mai lungă a femeilor.
Chirurgie Minim Invazivă
Chirurgia minim invazivă este aplicată prin intermediul camerelor şi uneltelor manuale în incizii de 0,5 – 1,0 cm lăţime, efectuate pe peretele frontal abdominal. Această metodă poate fi folosită pentru tratarea herniei şi în intervenţiile chirurgicale cardiace.
Principiile de bază ale chirurgiei deschise sunt valabile şi pentru chirurgia minim invazivă. Principala diferenţă dintre aceste două metode este că chirurgia minim invazivă este aplicată prin intermediul unei camere şi a unor unelte care fac posibile inciziile mici de 0,5 – 1,0 cm lăţime.
Cea mai întâlnită intervenţie chirurgicală minim invazivă este “colecistectomia laparoscopică”, care reprezintă operaţia eliminării vezicii biliare prin laparoscopie; cu toate acestea, multe intervenţii chirurgicale generale, precum hernia inghinală, apendicita, refluxul şi hernia abdominală pot fi, de asemenea, efectuate prin laparoscopie. În plus, chirurgia laparoscopică poate fi de preferat pentru îndepărtarea splinei sau a glandei suprarenale şi în operaţii de cancer al intestinului gros.
Mai mult, tehnici minim invazive pot fi folosite şi în neurochirurgie, chirurgie ginecologică, chirurgie ortopedică, chirurgie urologică şi chirurgie cardiovasculară.
Principiile de bază ale chirurgiei deschise sunt valabile şi pentru chirurgia minim invazivă. Principala diferenţă dintre aceste două metode este că chirurgia minim invazivă este aplicată prin intermediul unei camere şi a unor unelte care fac posibile inciziile mici de 0,5 – 1,0 cm lăţime.
Cea mai întâlnită intervenţie chirurgicală minim invazivă este “colecistectomia laparoscopică”, care reprezintă operaţia eliminării vezicii biliare prin laparoscopie; cu toate acestea, multe intervenţii chirurgicale generale, precum hernia inghinală, apendicita, refluxul şi hernia abdominală pot fi, de asemenea, efectuate prin laparoscopie. În plus, chirurgia laparoscopică poate fi de preferat pentru îndepărtarea splinei sau a glandei suprarenale şi în operaţii de cancer al intestinului gros.
Mai mult, tehnici minim invazive pot fi folosite şi în neurochirurgie, chirurgie ginecologică, chirurgie ortopedică, chirurgie urologică şi chirurgie cardiovasculară.
Chirurgie Pediatrică
Centrul Medical Anadolu oferă servicii de diagnoză şi tratament atât în regim ambulatoriu cât şi spitalizat pentru copiii ce suferă de afecţiuni cardiace congenitale sau contractate. Însă, tratamentul include şi pacienţi care fac tranziţia la viaţa adultă.
Continuitatea şi consistenţa terapiei complete este cheia spre obţinerea unor rezultate pozitive pe termen lung. Echipa noastră poate diagnostica afecţiuni cardiace ce pot fi întâmpinate imediat după naştere, prin transmitere de la mamă la făt.
Specialiştii pediatrici din cadrul departamentului au o vastă experienţă în cele mai complexe afecţiuni cardiace observate la nou-născuţi şi probleme de inimă ce apar, cel mai adesea, la copii.
Consilierea începe în timpul sarcinii. Procesul, care continuă până la naşterea copilului, implică pregătirea mamei, a tatălui şi a echipei chirurgicale pentru problemele ce pot să apară după naştere. Majoritatea operaţiilor pe cord deschis sunt conduse în primele câteva zile din viaţa copilului. Astfel, problemele ce pun în pericol viaţa pot fi remediate cât mai devreme posibil. Echipa noastră, care constă în chirurgi şi cardiologi, asigură tratamentul post-operator necesar, pentru orice tip de intervenţie pediatrică.
Continuitatea şi consistenţa terapiei complete este cheia spre obţinerea unor rezultate pozitive pe termen lung. Echipa noastră poate diagnostica afecţiuni cardiace ce pot fi întâmpinate imediat după naştere, prin transmitere de la mamă la făt.
Specialiştii pediatrici din cadrul departamentului au o vastă experienţă în cele mai complexe afecţiuni cardiace observate la nou-născuţi şi probleme de inimă ce apar, cel mai adesea, la copii.
Consilierea începe în timpul sarcinii. Procesul, care continuă până la naşterea copilului, implică pregătirea mamei, a tatălui şi a echipei chirurgicale pentru problemele ce pot să apară după naştere. Majoritatea operaţiilor pe cord deschis sunt conduse în primele câteva zile din viaţa copilului. Astfel, problemele ce pun în pericol viaţa pot fi remediate cât mai devreme posibil. Echipa noastră, care constă în chirurgi şi cardiologi, asigură tratamentul post-operator necesar, pentru orice tip de intervenţie pediatrică.
Chirurgie Robotică
Chirurgia robotică are numeroase avantaje atât pentru pacienţi cât şi pentru chirurg. Este un nou pas al chirurgiei minim invazive după chirurgia laparoscopică, care a înlocuit deja chirurgia convenţională în mai multe domenii.
Ce oferă chirurgia robotică unui pacient
Imagine tridimensională de înaltă rezoluţie
În timp ce imaginile laparoscopice standard se obţin printr-o singură cameră, chirurgia robotică se foloseşte de două camere de înaltă definiţie în timpul operaţiei, asigurând o imagine tridimensională cu o mărire de 10x/12x. Instrumentele robotice ajung în locuri care în mod normal nu pot fi accesate de mâna chirurgului şi permit acestuia să vadă structuri care sunt prea mici pentru a putea fi observate cu ochiul liber. Astfel, chirurgul poate opera părţi ale cavităţii abdominale sau ale altor cavităţi, ce nu pot fi accesate prin chirurgia deschisă.
Rază mai mare de mişcare
Robotul de ultimă generaţie din cadrul Centrului Medical Anadolu dispune de patru braţe robotice. Unul controlează camera şi celelalte trei susţin instrumentele chirurgicale. Cele două braţe reprezintă mâna stângă şi dreaptă a chirurgului. Celălalt braţ permite sarcini suplimentare, precum separarea şi retragerea ţesutului şi urmărirea suturii chirurgicale. Robotul are la capete o tehnologie articulată numită EndoWrist. Acest dispozitiv permite şapte grade de libertate în mişcare şi două grade de rotaţie axială, mimând 3 mişcări ale mâinii şi 3 mişcări ale încheieturii pentru apucare şi tăiere. Raza mai mare de mişcare a acestor instrumente elimină multe provocări întâmpinate în procedurile chirurgicale laparoscopice bidimensionale.
Filtrarea tremurului mâinilor
Mişcările manuale ale chirurgului sunt scalate şi transpuse la braţele robotului printr-un sistem computerizat. Chiar şi cele mai mici tremurături ale mâinii sunt eliminate de această tehnologie. Sistemul robotic filtrează tremurăturile care sunt mai mari de 6 Hz astfel încât procedurile care necesită o sensibilitate ridicată să poată fi efectuate cu uşurinţă.
Ce oferă chirurgia robotică unui pacient
- Pierderi reduse de sânge şi nevoi scăzute de transfuzie.
Procedurile chirurgicale robotice sunt asociate cu o pierdere mai mică de sânge, în special în chirurgia cancerului, care reduce apoi nevoia de transfuzii de sânge intra-operatorii sau post-operatorii. - Mai puţină durere, mai puţine calmante.
Deoarece chirurgia robotică elimină nevoia de incizii mari, pacienţii au o durere post-operatorie de mai mică intensitate şi, astfel, necesită mai puţine calmante. - Spitalizare mai scurtă.
Procedurile asistate robotic rezultă într-un timp de spitalizare mai scurt în comparaţie cu chirurgia deschisă. În mai multe proceduri, pacienţii sunt externaţi în ziua intervenţiei sau în următoarea zi. Pacienţii se recuperează mai repede şi mai uşor şi îşi reiau activităţile fizice normale. - Risc mai mic de infecţie.
Riscul de infecţie este redus în chirurgia robotică deoarece abdomenul nu este deschis şi hemoragia este mai mică. - Rezultat cosmetic îmbunătăţit.
Chirurgia robotică nu necesită incizii mari în peretele abdominal şi toate intervenţiile sunt efectuate prin 3 sau 4 orificii mici în abdomen. Astfel, pacientul va avea mai puţine cicatrici.
Imagine tridimensională de înaltă rezoluţie
În timp ce imaginile laparoscopice standard se obţin printr-o singură cameră, chirurgia robotică se foloseşte de două camere de înaltă definiţie în timpul operaţiei, asigurând o imagine tridimensională cu o mărire de 10x/12x. Instrumentele robotice ajung în locuri care în mod normal nu pot fi accesate de mâna chirurgului şi permit acestuia să vadă structuri care sunt prea mici pentru a putea fi observate cu ochiul liber. Astfel, chirurgul poate opera părţi ale cavităţii abdominale sau ale altor cavităţi, ce nu pot fi accesate prin chirurgia deschisă.
Rază mai mare de mişcare
Robotul de ultimă generaţie din cadrul Centrului Medical Anadolu dispune de patru braţe robotice. Unul controlează camera şi celelalte trei susţin instrumentele chirurgicale. Cele două braţe reprezintă mâna stângă şi dreaptă a chirurgului. Celălalt braţ permite sarcini suplimentare, precum separarea şi retragerea ţesutului şi urmărirea suturii chirurgicale. Robotul are la capete o tehnologie articulată numită EndoWrist. Acest dispozitiv permite şapte grade de libertate în mişcare şi două grade de rotaţie axială, mimând 3 mişcări ale mâinii şi 3 mişcări ale încheieturii pentru apucare şi tăiere. Raza mai mare de mişcare a acestor instrumente elimină multe provocări întâmpinate în procedurile chirurgicale laparoscopice bidimensionale.
Filtrarea tremurului mâinilor
Mişcările manuale ale chirurgului sunt scalate şi transpuse la braţele robotului printr-un sistem computerizat. Chiar şi cele mai mici tremurături ale mâinii sunt eliminate de această tehnologie. Sistemul robotic filtrează tremurăturile care sunt mai mari de 6 Hz astfel încât procedurile care necesită o sensibilitate ridicată să poată fi efectuate cu uşurinţă.
Aplicaţii în bolile ginecologice
CHIRURGIA ROBOTICĂ ÎN CANCERUL DE COL UTERIN (CANCERUL CERVICAL)
Înaintea introducerii robotului chirurgical da Vinci, îndepărtarea uterului (historectomia) necesita o incizie de dimensuni mari în abdomen. Sistemul da Vinci permite o manipulare precisă, deoarece se efectuează prin câteva mici incizii şi ţesuturile sunt mărite de 10 ori. Pacientele sunt, de obicei, externate din spital în 24-36 ore şi se pot reîntoarce la activităţile lor zilnice normale în scurt timp.
CHIRURGIA ROBOTICĂ ÎN OPERAŢIA DE FIBROM UTERIN
Una din cele mai frecvente proceduri în ginecologie o reprezintă îndepărtarea fibroamelor uterine, care se poate efectua, de asemenea, cu succes utilizând tehnologia robotică da Vinci.
Miomectomia asistată de robot este una din procedurile cele mai avansate în tratamentul fibroamelor uterine. Abordarea terapeutică contemporană adoptă metode închise de îndepărtare a fibroamelor uterine, mai degrabă decât scoaterea uterului, chiar şi la femei care se află aproape de menopauză.
Suturarea uterului în două sau trei straturi, care nu este posibilă prin chirurgie laparoscopică, se poate efectua excelent prin chirurgie robotică. Mai mult, utilizând robotul da Vinci se pot îndepărta şi fibroamele uterine localizate lateral şi posterior faţă de uter, care sunt dificil de atins şi sutura prin chirurgie laparoscopică. Capacitatea superioară de suturare a robotului ajută îndepărtarea cu uşurinţă a unui fibrom uterin foarte mare sau a mai multor fibroame uterine. Suprafaţa goală rezultantă din uter se poate sutura foarte ferm şi adecvat cu braţele robotice, într-o perioadă mai scurtă de timp ca în cazul operaţiilor deschise.
Miomectomia asistată de robot este una din procedurile cele mai avansate în tratamentul fibroamelor uterine. Abordarea terapeutică contemporană adoptă metode închise de îndepărtare a fibroamelor uterine, mai degrabă decât scoaterea uterului, chiar şi la femei care se află aproape de menopauză.
Suturarea uterului în două sau trei straturi, care nu este posibilă prin chirurgie laparoscopică, se poate efectua excelent prin chirurgie robotică. Mai mult, utilizând robotul da Vinci se pot îndepărta şi fibroamele uterine localizate lateral şi posterior faţă de uter, care sunt dificil de atins şi sutura prin chirurgie laparoscopică. Capacitatea superioară de suturare a robotului ajută îndepărtarea cu uşurinţă a unui fibrom uterin foarte mare sau a mai multor fibroame uterine. Suprafaţa goală rezultantă din uter se poate sutura foarte ferm şi adecvat cu braţele robotice, într-o perioadă mai scurtă de timp ca în cazul operaţiilor deschise.
ALTE PROCEDURI CHIRURGICALE GINECOLOGICE
Prolapsul organelor pelviene datorat vârstei, a greutăţii excesive şi ca rezultat al naşterii pe cale naturală determină multe probleme de sănătate (mai ales incontinenţă urinară). Sacrocolpopexia, care se poate defini simplu ca ”ridicarea organelor căzute înapoi în poziţia normală”, se poate efectua, de asemenea, cu succes cu robotul da Vinci.
Înaintea introducerii robotului da Vinci, aceste proceduri erau efectuate cu metoda deschisă, determinând dureri post-operatorii şi o recuperare mai lungă a pacientei. Robotul da Vinci permite pacientei să fie supusă operaţiei fără deschiderea abdomenului precum şi întoarcerea la activităţile zilnice normale, fără dureri, la scurt timp după operaţie.
Pacienta este externată în 2-3 zile şi poate începe imediat tratamentele. Mai mult, se elimina chiar şi complicaţiile cum ar fi infecţii şi cicatrizări, datorate recuperării după o incizie mare.
Înaintea introducerii robotului da Vinci, aceste proceduri erau efectuate cu metoda deschisă, determinând dureri post-operatorii şi o recuperare mai lungă a pacientei. Robotul da Vinci permite pacientei să fie supusă operaţiei fără deschiderea abdomenului precum şi întoarcerea la activităţile zilnice normale, fără dureri, la scurt timp după operaţie.
Pacienta este externată în 2-3 zile şi poate începe imediat tratamentele. Mai mult, se elimina chiar şi complicaţiile cum ar fi infecţii şi cicatrizări, datorate recuperării după o incizie mare.
Aplicaţii în bolile urologice
CHIRURGIA ROBOTICĂ ÎN CANCERUL DE PROSTATĂ
Cancerul de prostată este important deoarece este forma de cancer cea mai comună la bărbaţi, între altele, după cancerul de piele. Mai mult, este cea de-a doua boală cauzatoare de deces la bărbaţi.
Prostatectomia radicală a devenit procedura cea mai comodă ca urmare a rezultatelor de succes în tratarea cancerului de prostată, incluzând opţiunile de terapie medicală, radioterapie şi chirugie. În timpul operaţiei, ţesutul prostatei şi veziculele seminale sunt complet îndepărtate şi glandele limfatice de lângă prostată pot fi, de asemenea, îndepărtate la pacienții cu risc ridicat.
În timp ce procedura chirurgicală convenţională necesită o incizie largă, Chirugia Robotică da Vinci permite inserţia, printr-o mică incizie, în cavitatea abdominală. Beneficiile Chirurgiei Robotice da Vinci includ posibilitatea de mărire de 12 ori şi de vizualizare tridimensională a câmpului operator, precum şi a utilizării microinstrumentelor cu un domeniu flexibil de mişcare. Acestea permit mai multă uşurinţă în menajarea nervilor şi a muşchilor sfincterului, responsabili pentru controlul urinării, furnizând astfel o mai bună conservare a fasciculelor nervoase responsabile cu funcţia sexuală. Acest lucru este foarte important, în special la pacienţii care doresc să-şi menţină viaţa sexuală.
Dacă pacientul are sub 60 ani şi este supus unei proceduri de menajare bilaterală a nervilor, atunci abilitatea sa de a avea funcţia sexuală şi o retenţie normală de urină este de aproximativ 80-90% şi respectiv 96-98%, fără a avea nevoie să ia medicamente, ca urmare a prostatectomiei radicale prin procedura de Chirurgie Robotică da Vinci.
Mai important, Sistemul Chirurgiei Robotice da Vinci nu se bazează numai pe abilităţile de a lucra cu robotul ci şi pe experienţa chirurgului, care va executa procedura în prostatectomia radicală.
Beneficiile Prostatectomiei Radicale Robotice
Vizualizarea tridimensională de mare rezoluţie şi instrumentele proiectate cu 7 grade de libertate permit chirurgului să poată vedea şi îndepărta ţesutul canceros de prostată mult mai bine.
Prostatectomia radicală a devenit procedura cea mai comodă ca urmare a rezultatelor de succes în tratarea cancerului de prostată, incluzând opţiunile de terapie medicală, radioterapie şi chirugie. În timpul operaţiei, ţesutul prostatei şi veziculele seminale sunt complet îndepărtate şi glandele limfatice de lângă prostată pot fi, de asemenea, îndepărtate la pacienții cu risc ridicat.
În timp ce procedura chirurgicală convenţională necesită o incizie largă, Chirugia Robotică da Vinci permite inserţia, printr-o mică incizie, în cavitatea abdominală. Beneficiile Chirurgiei Robotice da Vinci includ posibilitatea de mărire de 12 ori şi de vizualizare tridimensională a câmpului operator, precum şi a utilizării microinstrumentelor cu un domeniu flexibil de mişcare. Acestea permit mai multă uşurinţă în menajarea nervilor şi a muşchilor sfincterului, responsabili pentru controlul urinării, furnizând astfel o mai bună conservare a fasciculelor nervoase responsabile cu funcţia sexuală. Acest lucru este foarte important, în special la pacienţii care doresc să-şi menţină viaţa sexuală.
Dacă pacientul are sub 60 ani şi este supus unei proceduri de menajare bilaterală a nervilor, atunci abilitatea sa de a avea funcţia sexuală şi o retenţie normală de urină este de aproximativ 80-90% şi respectiv 96-98%, fără a avea nevoie să ia medicamente, ca urmare a prostatectomiei radicale prin procedura de Chirurgie Robotică da Vinci.
Mai important, Sistemul Chirurgiei Robotice da Vinci nu se bazează numai pe abilităţile de a lucra cu robotul ci şi pe experienţa chirurgului, care va executa procedura în prostatectomia radicală.
Beneficiile Prostatectomiei Radicale Robotice
- Pierdere mai mică de sânge
- Durată redusă de spitalizare
- Durere mai mică
- Control mai bun al cancerului
Vizualizarea tridimensională de mare rezoluţie şi instrumentele proiectate cu 7 grade de libertate permit chirurgului să poată vedea şi îndepărta ţesutul canceros de prostată mult mai bine.
CHIRURGIA ROBOTICĂ ÎN CANCERUL RENAL
Cancerele renale se împart în două grupe, în funcţie de localizare, cancere parenchimale (regiunea producerii urinei) şi cancere ale sistemului colector al urinei (unde se colectează urina).
Cancerele renale parenchimale reprezintă 3% din cancerele de adult. Cu un procent mai ridicat la bărbaţi, se observă mai frecvent la cei cu boli renale congenitale şi cu boli sistemice severe. Se raportează apariţia mai frecventă şi între persoanele cu insuficienţă renală. Întreaga extragere chirugicală a ţesutului canceros este îngrijirea primară a cancerelor renale. Totuşi, succesul tratamentului complet, prin această metoda chirurgicală, depinde în mare măsură de stadiul şi severitatea cancerului. Detectarea şi tratamentul cancerului renal creşte şansa unei vindecări.
Tratamentul chirurgical al cancerelor renale depinde de dimensiunea şi localizarea tumorii. Dacă ţesutul înconjurător şi glandele suprarenale se îndepărtează împreună cu întregul rinichi, procedura se numeşte nefrectomie radicală, în timp ce îndepărtarea numai a părţii tumorale se numeşte nefrectomie parţială.
Chirurgia robotică se poate utiliza cu succes în aceste operaţii, prezentând superioritate în nefrectomia parţială, atunci când este pusă în comparaţie cu operaţia deschisă sau laparoscopică. Nefrectomia parţială reprezintă o procedură chirurgicală de ultimă oră, prin utilizarea chirurgiei robotice, urmată fiind de prostatectomia radicală.
Chirurgia robotică determină incizii mici în cavitatea abdominală cu proceduri care utilizează imagini tridimensionale cu mărire de 12 ori. Utilizarea microinstrumentelor cu un spectru larg de mişcare furnizează, de asemenea, superioritate, în comparaţie cu chirurgia laparoscopică.
În timp ce durata unei operaţii este de 1.5-2 ore în nefrectomie, aceasta se poate reduce la 45 minute, în special la nefrectomia simplă. Chiar şi la tumorile mai mari, pacientul este externat, în mod obişnuit, la o zi sau două după operaţie.
Beneficiile pacientului în cazul operării tumorilor renale prin metoda da Vinci
Cancerele renale parenchimale reprezintă 3% din cancerele de adult. Cu un procent mai ridicat la bărbaţi, se observă mai frecvent la cei cu boli renale congenitale şi cu boli sistemice severe. Se raportează apariţia mai frecventă şi între persoanele cu insuficienţă renală. Întreaga extragere chirugicală a ţesutului canceros este îngrijirea primară a cancerelor renale. Totuşi, succesul tratamentului complet, prin această metoda chirurgicală, depinde în mare măsură de stadiul şi severitatea cancerului. Detectarea şi tratamentul cancerului renal creşte şansa unei vindecări.
Tratamentul chirurgical al cancerelor renale depinde de dimensiunea şi localizarea tumorii. Dacă ţesutul înconjurător şi glandele suprarenale se îndepărtează împreună cu întregul rinichi, procedura se numeşte nefrectomie radicală, în timp ce îndepărtarea numai a părţii tumorale se numeşte nefrectomie parţială.
Chirurgia robotică se poate utiliza cu succes în aceste operaţii, prezentând superioritate în nefrectomia parţială, atunci când este pusă în comparaţie cu operaţia deschisă sau laparoscopică. Nefrectomia parţială reprezintă o procedură chirurgicală de ultimă oră, prin utilizarea chirurgiei robotice, urmată fiind de prostatectomia radicală.
Chirurgia robotică determină incizii mici în cavitatea abdominală cu proceduri care utilizează imagini tridimensionale cu mărire de 12 ori. Utilizarea microinstrumentelor cu un spectru larg de mişcare furnizează, de asemenea, superioritate, în comparaţie cu chirurgia laparoscopică.
În timp ce durata unei operaţii este de 1.5-2 ore în nefrectomie, aceasta se poate reduce la 45 minute, în special la nefrectomia simplă. Chiar şi la tumorile mai mari, pacientul este externat, în mod obişnuit, la o zi sau două după operaţie.
Beneficiile pacientului în cazul operării tumorilor renale prin metoda da Vinci
- Cicatrice mai mică
- Pierdere redusă de sânge
- Durată redusă de spitalizare
- Braţe robotice fără tremur
- Retur mai rapid la activităţile zilnice
- Operaţie mai delicată
- Operarea cu succes a cancerului
CHIRURGIA ROBOTICĂ ÎN PIELOPLASTIA STENOZEI DE JONCŢIUNE PIELO-URETERALĂ
Blocajul pâlniei ureterale (obstrucționarea joncţiunii pielo-ureterale) apare din mai multe motive. Acesta poate apare prin obstrucţionarea internă în timpul transferului din bazinul renal la ureter sau la comprimarea vasului de sânge care coboară spre partea inferioară a rinichiului, care nu trebuie să fie în mod normal acolo. Oricare ar fi motivul, acest blocaj al fluxului urinar în rinichi trebuie tratat chirurgical.
Procedura chirurgicală denumită „pieloplastie” produce, de asemenea, rezultate de succes utilizând robotul da Vinci. Acesta atinge cavitatea abdominală prin mici incizii, fără nevoia de suturi sau noduri. Mai mult, microinstrumentele cu un spectru larg de mobilitate însoţită de mărire de 12 ori şi imagini tridimensionale pentru vizualizare ajută creşterea ratei de succes.
Beneficiile pieloplastiei prin Chirurgie Robotică da Vinci
Procedura chirurgicală denumită „pieloplastie” produce, de asemenea, rezultate de succes utilizând robotul da Vinci. Acesta atinge cavitatea abdominală prin mici incizii, fără nevoia de suturi sau noduri. Mai mult, microinstrumentele cu un spectru larg de mobilitate însoţită de mărire de 12 ori şi imagini tridimensionale pentru vizualizare ajută creşterea ratei de succes.
Beneficiile pieloplastiei prin Chirurgie Robotică da Vinci
- Cicatrice mai mică
- Pierdere redusă de sânge
- Operaţie cu vizualizare mai mare şi îmbunătăţită
- Beneficiu al adâncimii tridimensionale
- Uşurinţa suturării fiecărei părţi (milimetric) cu mici braţe robotice care elimină tremuratul şi beneficiază de manevrabilitate de 540 de grade
- Durată de spitalizare mai mică
- Întoarcere mai rapidă la activităţile zilnice
- Rate de succes mai mari, în comparaţie cu operaţiile deschise şi cele laparoscopice
- Aspect cosmetic mai bun, în comparaţie cu operaţia deschisă
CHIRURGIA ROBOTICĂ PENTRU CANCERUL DE VEZICĂ URINARĂ
Cancerul de vezică urinară este al şaselea cel mai comun tip de cancer în Statele Unite Ale Americii, cu 65.000 de oameni diagnosticaţi în fiecare an. Deşi există o creştere continuă a incidenţei cancerului de vezică urinară, există şi rate de supravieţuire ridicate datorită introducerii tratamentelor avansate.
Tratamentul cancerului de vezică urinară diferă în funcţie de stadiul bolii. Totuşi, deşi cancerul este detectat când tumora se află în stratul muşchiulos al vezicii urinare sau în fază superficială, se adoptă o abordare radicală în tratamentul tumorilor mari (ce includ celule cancerigene agresive). Procedura prin care vezica urinară este îndepărtată în totalitate se numeşte “Cistectomie radicală”.
Cistectomia radicală este efectuată fără deschiderea corpului, cu Robotul da Vinci. Dacă severitatea cancerului de vezică urinară permite, nervii responsabili pentru funcţia sexuală se pot păstra în timpul operaţiei care se execută fără sângerare evidentă şi pierderea vreunui fluid şi a electroliţilor.
Beneficiile cistectomiei radicale ale conductelor urinare prin sistemul robotic da Vinci
Tratamentul cancerului de vezică urinară diferă în funcţie de stadiul bolii. Totuşi, deşi cancerul este detectat când tumora se află în stratul muşchiulos al vezicii urinare sau în fază superficială, se adoptă o abordare radicală în tratamentul tumorilor mari (ce includ celule cancerigene agresive). Procedura prin care vezica urinară este îndepărtată în totalitate se numeşte “Cistectomie radicală”.
Cistectomia radicală este efectuată fără deschiderea corpului, cu Robotul da Vinci. Dacă severitatea cancerului de vezică urinară permite, nervii responsabili pentru funcţia sexuală se pot păstra în timpul operaţiei care se execută fără sângerare evidentă şi pierderea vreunui fluid şi a electroliţilor.
Beneficiile cistectomiei radicale ale conductelor urinare prin sistemul robotic da Vinci
- Vizualizare tridimensională îmbunătăţită şi mărire de 10-20 ori.
- Fără pierdere de fluid, temperatură şi electroliţi, datorită inciziei mai mici a peretelui abdominal
- Menajarea nervului pentru funcţia sexuală
- Sângerare redusă
- Durere post operatoare mult mai mică
- Aspect cosmetic îmbunătăţit datorită inciziei mici
- Recuperare îmbunătăţită şi risc redus de complicaţii datorită lipsei oricărei pierderi de fluide, sânge şi electroliţi sau a unei scăderi de temperatură
ALTE PROCEDURI CHIRURGICALE UROLOGICE
- Reimplantarea ureterală da Vinci (în obstrucţia uretrei către vezica urinară)
- Pielolitotomie da Vinci (scoaterea pietrei din bazinul renal)
- Diverticulectomia da Vinci a vezicii urinare (în diverticulul vezicii urinare)
- Adrenalectomie da Vinci (în bolile glandei suprarenale)
Aplicaţii în chirurgia generală
CHIRURGIE ROBOTICĂ PENTRU TRATAMENTUL BOLILOR STOMACULUI ŞI CANALULUI ALIMENTAR
Beneficiile sistemului robotic pentru chirurgia stomacului şi canalului alimentar
Pentru ce boli poate fi folosită?
În prezent, au loc studii cu privire la rezultatele echivalente sau mai bune ale chirurgiei laparoscopice în comparaţie cu chirurgia deschisă, în cazul tratamentului chirurgical al cancerului stomacal. Chiar dacă există foarte puţine operaţii de îndepărtare a stomacului sau a nodulilor limfatici prin intermediul metodei robotice pentru cancerul de stomac, rezultatele obţinute arată că avantajele acestei metode sunt mult mai numeroase decât cele ale operaţiunilor efectuate prin metode deschise şi laparoscopice.
- Un mai bun control al cancerului
- Pierderi reduse de sânge
- Risc scăzut de complicaţii
- Procentaj redus de infectare a cicatricilor
- Mai bună vizualizare a venelor, nodulilor limfatici şi altor formaţiuni în timpul intervenţiei
- Intestinele încep să funcţioneze mai devreme
- Durere redusă
- Timp redus de spitalizare
- Recuperare mai rapidă şi revenire la viaţa de zi cu zi
- Un mai bun rezultat cosmetic (incizii mai mici şi cicatrici mai puţine)
Pentru ce boli poate fi folosită?
- Cancer de stomac
- Tumori benigne ale stomacului
- Hernie abdominală
- Chirurgie de reflux
- Miotomia Achalasia Heller
- Cancer de canal alimentar
- Esofagoctomia transhiatala sau eliminarea canalului alimentar din abdomen sau gât
- Esofagectomia transtoractică sau eliminarea canalului alimentar din piept
- Tumori benigne ale canalului alimentar
În prezent, au loc studii cu privire la rezultatele echivalente sau mai bune ale chirurgiei laparoscopice în comparaţie cu chirurgia deschisă, în cazul tratamentului chirurgical al cancerului stomacal. Chiar dacă există foarte puţine operaţii de îndepărtare a stomacului sau a nodulilor limfatici prin intermediul metodei robotice pentru cancerul de stomac, rezultatele obţinute arată că avantajele acestei metode sunt mult mai numeroase decât cele ale operaţiunilor efectuate prin metode deschise şi laparoscopice.
- Chirurgia laparoscopică este o metodă sigură şi de succes pentru hernia abdominală şi pentru boala de reflux. Rezultatele nefiind prea diferite de chirurgia laparoscopică, chirurgia robotică poate fi aplicată şi în aceste operaţii. De asemenea, se cunoaşte că chirurgia robotică are un avantaj mai mare în operaţiile complexe.
- Tratamentul operaţional al acalaziei, boala ce se manifestă prin îngustarea căilor digestive şi producerea de dificultăţi de înghiţire, datorate nerelaxării mușchilor la capătul bazal al canalului alimentar, deci în calea de trecere prin stomac, se efectuează prin tăierea acestor muşchi. Această operaţie poate fi efectuată mult mai în siguranţă prin intermediul robotului, graţie vizualizării tridimensionale şi preciziei înalte, în comparaţie cu metodele deschise şi laparoscopice.
- Chirurgia robotică este folosită şi pentru tratarea tumorilor benigne din canalul alimentar şi îndepărtarea porţiunilor bolnave ale canalului alimentar în caz de cancer. Partea canalului alimentar din trunchi şi abdomen poate fi îndepărtată complet din locaţie fără a avea nevoie de incizii mari, prin intermediul unui robot, astfel încât după operaţie se observă grade de disconfort şi durere mult mai mici, iar perioada de recuperare se scurtează.
CHIRURGIE ROBOTICĂ PENTRU BOLI ALE PANCREASULUI
Chirurgia pancreasului necesită mai multe modalităţi tehnice de intervenţie, nu doar datorită riscului de hemoragie în venele majore, dar şi pentru procesarea reconectării canalului biliar şi pancreatic la intestine.
Chiar dacă unele avantaje au fost sporite de chirurgia laparoscopică folosită pentru operaţia pancreasului, sunt necesare schimbări în principiile tehnice ale chirurgiei pancreasului datorită unor motive precum mobilitatea limitată a uneltelor, metoda nefiind ergonomică pentru chirurg, şi vederea bidimensională.
Prin intermediul robotului, menţinând siguranţa şi eficiența operaţiei deschise, se face uz şi de avantajele metodei laparoscopice.
Beneficiile sistemului robotic în chirurgia pancreasului
Pentru ce boli poate fi folosită?
Chiar dacă unele avantaje au fost sporite de chirurgia laparoscopică folosită pentru operaţia pancreasului, sunt necesare schimbări în principiile tehnice ale chirurgiei pancreasului datorită unor motive precum mobilitatea limitată a uneltelor, metoda nefiind ergonomică pentru chirurg, şi vederea bidimensională.
Prin intermediul robotului, menţinând siguranţa şi eficiența operaţiei deschise, se face uz şi de avantajele metodei laparoscopice.
Beneficiile sistemului robotic în chirurgia pancreasului
- Combină avantajele chirurgiei deschise şi ale celei laparoscopice
- Un mai bun control al cancerului
- Pierderi reduse de sânge
- Risc scăzut de complicaţii
- Procentaj redus de infectare a cicatricilor
- Mai bună vizualizare a venelor, nodulilor limfatici şi altor formaţiuni în timpul intervenţiei
- Intestinele încep să funcţioneze mai devreme
- Pacientul se poate hrăni mai devreme pe cale orală
- Durere redusă
- Timp redus de spitalizare
- Recuperare mai rapidă şi revenire la viaţa de zi cu zi
- Un mai bun rezultat cosmetic (incizii mai mici şi cicatrici mai puţine)
Pentru ce boli poate fi folosită?
- Pancreatomia distală (îndepărtarea părţii extinse a pancreasului)
- Operaţia Whipple (îndepărtarea capului pancreasului, a ultimei părţi a stomacului şi a duodenului, în caz de cancer la capul pancreasului)
CHIRURGIE ROBOTICĂ PENTRU BOLI ALE FICATULUI ŞI ALE TRACTULUI BILIAR
Datorită poziţionării ficatului în corp, intervenţiile chirurgicale deschise privind acest organ necesită incizii mai mari, drept urmare perioada de recuperare după operaţie este afectată şi, în ciuda acestei incizii mai mari, vederea în timpul operaţiei este limitată. În prezent, multe tumori hepatice pot fi îndepărtate uşor printr-o mai bună vizualizare, fără a avea nevoie de incizii mari, graţie chirurgiei robotice.
Recuperării mai rapide datorate inciziilor mai mici i se adaugă şi o mai mare precizie a procesului asupra ficatului, datorită unei vizualizări mai bune asigurată de robot, iar sângerările sunt mai reduse.
Beneficiile sistemului robotic pentru chirurgia ficatului şi a tractului biliar
Pentru ce afecţiuni poate fi folosită?
Recuperării mai rapide datorate inciziilor mai mici i se adaugă şi o mai mare precizie a procesului asupra ficatului, datorită unei vizualizări mai bune asigurată de robot, iar sângerările sunt mai reduse.
Beneficiile sistemului robotic pentru chirurgia ficatului şi a tractului biliar
- Combină avantajele chirurgiei deschise şi ale celei laparoscopice
- Un mai bun control al cancerului
- Pierderi reduse de sânge
- Risc scăzut de complicaţii
- Procentaj redus de infectare a cicatricilor
- Mai bună vizualizare a venelor, nodulilor limfatici şi ale altor formaţiuni în timpul intervenţiei
- Intestinele încep să funcţioneze mai devreme
- Pacientul se poate hrăni mai devreme pe cale orală
- Durere redusă
- Timp redus de spitalizare
- Recuperare mai rapidă şi revenire la viaţa de zi cu zi
- Un mai bun rezultat cosmetic (incizii mai mici şi cicatrici mai puţine)
Pentru ce afecţiuni poate fi folosită?
- Îndepărtarea chisturilor şi tumorilor hepatice
- Hepatectomie (îndepărtarea jumătăţii drepte/stângi sau a unei părţi mai mici a ficatului)
- Hepaticojejunostomie (formarea unei legături între tracturile biliare şi intestinul subţire)
- Colecistectomie (îndepărtarea vezicii biliare)
CHIRURGIE ROBOTICĂ PENTRU ORGANUL ENDOCRINAL (GLANDA TIROIDĂ ŞI GLANDA SUPRARENALĂ)
Chirurgia robotică fără gaze realizată prin inserţie sub braţ este folosită ca metodă uşoară, sigură şi eficientă de tratament pentru pacienţii selectaţi ce suferă de cancer tiroidian. Drept urmare, nu există cicatrici de operaţie în partea frontală a gâtului precum în chirurgia tradiţională. Mai mult, această metodă nu este aplicabilă pentru toţi pacienţii; de exemplu, aceasta nu poate fi aplicată pentru pacienţii obezi, pentru pacienţii cu glanda tiroidă mare, pacienţii a căror glandă tiroidă s-a mărit dincolo de cavitatea pieptului şi pacienţii cu gât scurt.
Chirurgia robotică pentru bolile glandei suprarenaleChirurgia laparoscopică a fost acceptată ca standard pentru îndepărtarea tumorilor suprarenale. Cu toate acestea, graţie avantajelor robotului, aceste limitări ale chirurgiei laparoscopice, precum vederea bidimensională şi insuficiența uneltelor, sunt eliminate. În plus la avantajele generale ale chirurgiei robotice, graţie preciziei sale, prin chirurgie robotică se poate elimina numai tumoarea, iar ţesutul sănătos al glandei poate fi protejat.
Beneficiile sistemului robotic în chirurgia glandelor suprarenale
Chirurgia robotică pentru bolile glandei suprarenaleChirurgia laparoscopică a fost acceptată ca standard pentru îndepărtarea tumorilor suprarenale. Cu toate acestea, graţie avantajelor robotului, aceste limitări ale chirurgiei laparoscopice, precum vederea bidimensională şi insuficiența uneltelor, sunt eliminate. În plus la avantajele generale ale chirurgiei robotice, graţie preciziei sale, prin chirurgie robotică se poate elimina numai tumoarea, iar ţesutul sănătos al glandei poate fi protejat.
Beneficiile sistemului robotic în chirurgia glandelor suprarenale
- Combină avantajele chirurgiei deschise şi ale celei laparoscopice
- Un mai bun control al cancerului
- Pierderi reduse de sânge
- Risc scăzut de complicaţii
- Procentaj redus de infectare a cicatricilor
- O mai bună vizualizare a venulelor glandei suprarenale în timpul intervenţiei
- Intestinele încep să funcţioneze mai devreme
- Pacientul se poate hrăni mai devreme pe cale orală
- Durere redusă
- Timp redus de spitalizare
- Recuperare mai rapidă şi revenire la viaţa de zi cu zi
- Un mai bun rezultat cosmetic (incizii mai mici şi cicatrici mai puţine)
CHIRURGIE ROBOTICĂ PENTRU BOLILE DE CANCER
Chirurgia robotică nu doar facilitează îndepărtarea celulelor canceroase tisulare sau ale organelor în chirurgia cancerului, dar asigură şi eliminarea completă a nodulilor limfatici.
Folosirea robotului a crescut semnificativ în chirurgia cancerului intra-abdominal. Studiile arată că abordarea robotică este o metodă sigură şi benefică pentru procesele chirurgicale oncologice radicale.
Beneficiile sistemului robotic în chirurgia cancerului
Tipuri de cancer pentru care poate fi folosită chirurgia robotică:
Folosirea robotului a crescut semnificativ în chirurgia cancerului intra-abdominal. Studiile arată că abordarea robotică este o metodă sigură şi benefică pentru procesele chirurgicale oncologice radicale.
Beneficiile sistemului robotic în chirurgia cancerului
- Combină avantajele chirurgiei deschise şi ale celei laparoscopice
- Intestinele încep să funcţioneze mai devreme
Tipuri de cancer pentru care poate fi folosită chirurgia robotică:
- Tumori ale glandei tiroide
- Tumori ale canalului alimentar
- Tumori stomacale
- Tumori ale intestinului gros
- Tumori ale rectului
- Tumori ale ficatului
- Tumori ale pancreasului
- Tumori ale glandei suprarenale
Aplicaţii în chirurgia toracică
CUM DIFERĂ CHIRURGIA ROBOTICĂ DE VIDEOTORASCOPIE ÎN CHIRURGIA TORACICĂ?
Prin chirurgia toracică robotică sau chirurgia toracică asistată de robot se înţelege desfăşurarea unor proceduri chirurgicale prin efectuarea de mici incizii în cavitatea toracică, utilizând sistemul robotic da Vinci.
Instrumentele care simulează încheietura mâinii umane, controlul intuitiv al mişcării şi imaginile tridimensionale de înaltă rezoluţie ajută chirurgul să depăşească limitările metodei chirurgicale toracoscopice convenţionale deschise sau metodelor de chirurgie toracoscopică.
Prin această abordare, este posibil să se efectueze intervenţii mai complexe:
Chirurgul care lucrează cu sistemul da Vinci, monitorizând de la consolă, vede imagini tridimensionale ale câmpului chirurgical. Sistemul măsoară şi traduce mişcările mâinii chirurgului către braţele interactive robotice, după filtrare. Micromişcările instrumentelor da Vinci sunt comandate de un procesor de calculator întegrat în sistem. Mâinile mici şi precise ale robotului da Vinci oferă un spaţiu larg de mişcare, chiar peste limitele încheieturii umane, astfel încât devine posibilă efectuarea manevrelor care ar fi imposibile cu instrumente convenţionale laparoscopice şi toracoscopice. Fiecare braţ al robotului da Vinci este capabil de mişcări la 540 grade, în comparaţie cu mişcarea de 180 grade a mâinii umane. Acest lucru permite chirurgului să opereze mult mai eficient.
Prin chirurgia toracică robotică sau chirurgia toracică asistată de robot se înţelege desfăşurarea unor proceduri chirurgicale prin efectuarea de mici incizii în cavitatea toracică, utilizând sistemul robotic da Vinci.
Instrumentele care simulează încheietura mâinii umane, controlul intuitiv al mişcării şi imaginile tridimensionale de înaltă rezoluţie ajută chirurgul să depăşească limitările metodei chirurgicale toracoscopice convenţionale deschise sau metodelor de chirurgie toracoscopică.
Prin această abordare, este posibil să se efectueze intervenţii mai complexe:
- Consola chirurgului
- Unitatea pacient cu 4 braţe interactive
- Diagramă de înaltă rezoluţie cu vizualizare tridimensională
Chirurgul care lucrează cu sistemul da Vinci, monitorizând de la consolă, vede imagini tridimensionale ale câmpului chirurgical. Sistemul măsoară şi traduce mişcările mâinii chirurgului către braţele interactive robotice, după filtrare. Micromişcările instrumentelor da Vinci sunt comandate de un procesor de calculator întegrat în sistem. Mâinile mici şi precise ale robotului da Vinci oferă un spaţiu larg de mişcare, chiar peste limitele încheieturii umane, astfel încât devine posibilă efectuarea manevrelor care ar fi imposibile cu instrumente convenţionale laparoscopice şi toracoscopice. Fiecare braţ al robotului da Vinci este capabil de mişcări la 540 grade, în comparaţie cu mişcarea de 180 grade a mâinii umane. Acest lucru permite chirurgului să opereze mult mai eficient.
APLICAŢII ÎN CHIRURGIA TORACICĂ
Aplicaţiile în chirurgia toracică includ scoaterea unui plămân întreg (pneumonectomie), a unui lob (lobectomie) sau a unui segment (segmentectomie).
Mai mult, robotul se poate utiliza cu succes în operaţiile esofagiene şi ale chisturilor şi maselor care se află în spaţiul dintre plămâni (mediastin).
Mai mult, robotul se poate utiliza cu succes în operaţiile esofagiene şi ale chisturilor şi maselor care se află în spaţiul dintre plămâni (mediastin).
CUM DIFERĂ CHIRURGIA ROBOTICĂ DE VIDEOTORASCOPIE ÎN CHIRURGIA TORACICĂ?
In videotoracoscopie, percepţia adâncimii se pierde datorită imaginii bidimensionale care poate rezulta în coordonarea redusă ochi-mână, crescând riscul potenţial pentru complicaţii majore datorită acţiunilor efectuate aproape de organele vitale.
Pe de altă parte, chirurgia robotică permite mărirea de 10-12 ori şi beneficiază de imagini tridimensionale. Mai mult, instrumentele videotoracoscopice sunt limitate în privinţa mişcării, în timp ce instrumentele robotice au mai mult succes în procedurile complicate, deoarece au o manevrabilitate mare cu încheietura mâinii, mişcarea posibilă fiind de 540 grade.
Pe de altă parte, chirurgia robotică permite mărirea de 10-12 ori şi beneficiază de imagini tridimensionale. Mai mult, instrumentele videotoracoscopice sunt limitate în privinţa mişcării, în timp ce instrumentele robotice au mai mult succes în procedurile complicate, deoarece au o manevrabilitate mare cu încheietura mâinii, mişcarea posibilă fiind de 540 grade.
BENEFICIILE CHIRURGULUI ŞI ALE PACIENTULUI
Acest tip de chirurgie permite pacientului să treacă prin mai puţină durere, să aibă cicatrici mai mici, să stea mai puţin în spital, sa aibă o pierdere de sânge mai mică, complicaţii mai puţine, timp de recuperare mai redus şi reîntoarceri mai rapide la activităţile zilnice, în timp ce oferă chirurgului imagini de înaltă rezoluţie, tridimensionale, cu domeniu de mişcare mai bun şi manipulare mai sigură şi mai confortabilă în timpul operaţiei chirurgicale.
CUM PUTEM FOLOSI CHIRURGIA ROBOTICA LA PACIENŢII CU CANCER?
Cum este această chirurgie superioară?
Pacienţii ideali sunt cei care au tumori mai mici de 5 cm localizate într-un lob al plămânului. Acestor pacienţi li se pot efectua în siguranţă operaţii de disecare a glandei limfatice mediastinale, aspect foarte important la pacienţii cu lobectomie sau cu cancer, în timp ce se conservă principiile oncologice. Mai mult, s-au raportat cazuri de scoatere a unui plămân întreg. Experţii scot în evidenţă că intervenţii mai complicate şi mai invazive ar deveni posibile prin creşterea experienţei în chirurgia robotică.
Pacienţii ideali sunt cei care au tumori mai mici de 5 cm localizate într-un lob al plămânului. Acestor pacienţi li se pot efectua în siguranţă operaţii de disecare a glandei limfatice mediastinale, aspect foarte important la pacienţii cu lobectomie sau cu cancer, în timp ce se conservă principiile oncologice. Mai mult, s-au raportat cazuri de scoatere a unui plămân întreg. Experţii scot în evidenţă că intervenţii mai complicate şi mai invazive ar deveni posibile prin creşterea experienţei în chirurgia robotică.
Oftalmologie (Boli oculare)
La Anadolu Medical Center – secția Oftalmologie oferim tratamente pentru problemele oculare atât la pacienții adulți, cât și la copii.
Ce boli diagnosticăm și tratăm în departamentul nostru?
Ce boli diagnosticăm și tratăm în departamentul nostru?
- Refracție – Defecte de refracție
- Strabism
- Ochi leneș – Ambliopie
- Glaucom – Presiune oculară ridicată
- Uveită
- Cataractă
- Retina și bolile vitroase
- Degenerescența maculară legată de vârstă
- Retinopatia diabetică
- Retinopatie hipertensivă
- Dezlipire de retina
- Oculoplastie
- Boli ale pleoapelor
Ordopedie şi Traumatologie
Departamentul de ortopedie şi traumatologie din cadrul Centrului Medical Anadolu furnizează servicii în diagnoza, tratamentul şi reabilitarea afecţiunilor sistemului musculo-scheletic, care joacă cel mai important rol în viaţa noastră de zi cu zi.
În departamentul nostru, împreună cu servicii de tratament pentru orice tip de problemă ortopedică, specialiştii noştritratează probleme precum tumori ale sistemului musculo-scheletic, chirurgia extremităţii superioare şi a mâinilor şi medicina picioarelor.
Zonele de interes ale departamentului de ortopedie şi traumatologie:
În departamentul nostru, împreună cu servicii de tratament pentru orice tip de problemă ortopedică, specialiştii noştritratează probleme precum tumori ale sistemului musculo-scheletic, chirurgia extremităţii superioare şi a mâinilor şi medicina picioarelor.
Zonele de interes ale departamentului de ortopedie şi traumatologie:
- Chirurgie protetică pentru articulaţii (genunchi, umăr, şold, cot)
- Chirurgia extremităţii superioare şi a mâinii
- Oncologie ortopedică (osteom şi tumori ale ţesuturilor moi, tumori metastatice)
- Chirurgie artroscopică (artroscopie de genunchi, umăr, gleznă, cot, încheietura mâinii şi şold)
- Chirurgie spinală (chirurgie spinală endoscopică, scolioză şi chirurgia deformărilor)
- Tratarea durerilor cronice ale coloanei vertebrale inferioare (aplicaţii epidurale, faţetă interioară şi disc)
- Ortopedie pediatrică
- Chirurgia umărului
- Chirurgia picioarelor şi gleznelor (aplicaţii de radiofrecvenţă pentru durerea cronică a degetelor de la picior)
- Accidentări sportive
- Chirurgia traumelor ortopedice
- Micro-chirurgie reconstructivă şi re-implantări
- Vătămări congenitale şi brahiale traumatice ale plexului
- Tratament ortopedic şi aplicaţii cu Botox pentru paralizie cerebrală
- Tratamente de ortopedie şi traumatologie necesare în cazurile speciale
Medicină Fizică şi Reabilitare
Departamentul de Medicină Fizică şi Reabilitare al Centrului Medical Anadolu diagnostichează şi tratează afecţiunile musculare şi scheletice şi asigură un program de reabilitare pentru toate sistemele. Scopul departamentului este să îmbunătăţească calitatea vieţii unei persoane prin ridicarea capacităţii sale funcţionale şi maximizarea performanţelor sale zilnice.
Departamentul nostru de Medicină Fizică și Reabilitare asigură următoarele servicii:
Departamentul nostru de Medicină Fizică și Reabilitare asigură următoarele servicii:
- Reabilitare ortopedică
- Ergometrie de birou; educaţie şi reabilitare pentru afecţiuni legate de munca la birou
- Diagnoza şi tratarea durerii de gât, umăr, mâini, spate inferior şi genunchi; reabilitarea pacienţilor în acest sens
- Reabilitarea membrelor superioare
- Reabilitare pentru bolile reumatice
- Diagnoză, tratament şi reabilitare pentru osteoporoză (pierderea oaselor)
- Reabilitare pentru afecţiuni neurologice (sistemul nervos)
- Reabilitare pentru boli musculare
- Reabilitare pentru afecţiuni pulmonare (sistemul respirator)
- Reabilitare pentru bolile cardiace (ale inimii)
- Reabilitare pentru cancer
- Reabilitare pentru fibromialgie
- Reabilitarea paraliziei cerebrale
- Alte servicii de medicină fizică şi de reabilitare ce reprezintă o necesitate pentru pacienţi
ORL
Departamentul ORL al Centrului Medical Anadolu asigură tratament chirurgical şi medical multidisciplinar pentru problemele capului şi gâtului în relaţie cu urechea, nasul şi faringele. Diagnosticarea şi tratarea pacienţilor, în regim de urgenţă, policlinic ambulatoriu sau spitalizat, se face de către personal cu experienţă vastă.
Problemele tratate în cadrul departamentului de ORL:
Probleme tratate în cadrul departamentului de otolaringologie pediatrică (pediatrie ORL):
Tratarea problemelor de somn:
45% din adulţii normali sforăie periodic, în timp de 25% dintre aceştia sforăie în permanenţă. Sforăitul este întâlnit cel mai adesea la bărbaţi şi persoanele supraponderale şi, în general, creşte odată cu vârsta. Sforăitul este o afecţiune importantă, atât din punct de vedere social cât şi medical. Diagnosticarea şi tratarea sforăitului şi a apneei de somn (încetarea respiraţiei în timpul somnului) sunt, de asemenea, tratate de departamentul ORL.
Tratarea problemelor urechii:
Unul dintre subiectele de interes special pentru specialiştii din cadrul Departamentului ORL Sağlık Merkezi este reprezentat de diagnosticarea şi tratarea, atât medicală cât şi chirurgicală, a problemelor urechii, precum pierderea auzului, infecţii, dificultăţi de echilibru şi ţiuit.
În plus, la diagnoza şi tratamentul vertijului, dificultăţilor de echilibru şi pierderii auzului, departamentul nostru întreprinde proceduri chirurgicale minore pentru repararea timpanului (membrana timpanică – timpanoplastia) şi tratarea problemelor urechii medii la copii (tub de ventilaţie).
Tratarea maselor, tumorilor la nivelul capului şi gâtului:
Tumorile capului şi gâtului reprezintă un grup critic de boli. Drept urmare, diagnosticarea şi tratarea lor trebuie asigurată de o echipă multidisciplinară cu experienţă. Pacienţii beneficiază de servicii moderne în colaborare cu departamentele de oncologie şi ORL din cadrul clinicii Anadolu Sağlık Merkezi. În plus, personalul nostru din cadrul departamentului ORL realizează şi diagnosticarea şi tratarea problemelor de voce, de înghiţire şi a refluxului gastroesofagian.
Problemele tratate în cadrul departamentului de ORL:
- Pierderea auzului
- Infecţii ale urechii
- Probleme de echilibru şi ameţeală (vertij)
- Tinitus
- Sinuzită cronică
- Alergii nazale
- Probleme de detectare a mirosului
- Sângerări nazale
- Obstrucţii nazale şi probleme legate de aspectul extern al nasului
- Polipoză nazală (polipi)
- Obstrucţia canalului lacrimal
- Probleme de voce
- Probleme de înghiţire
- Reflux gastroesofagian
- Tumori benigne şi maligne ale capului şi gâtului
Probleme tratate în cadrul departamentului de otolaringologie pediatrică (pediatrie ORL):
- Infecţii ale urechii medii
- Probleme ale amigdalelor şi adenoidelor
- Alergii şi probleme sinusale
- Probleme ale căilor aeriene
Tratarea problemelor de somn:
45% din adulţii normali sforăie periodic, în timp de 25% dintre aceştia sforăie în permanenţă. Sforăitul este întâlnit cel mai adesea la bărbaţi şi persoanele supraponderale şi, în general, creşte odată cu vârsta. Sforăitul este o afecţiune importantă, atât din punct de vedere social cât şi medical. Diagnosticarea şi tratarea sforăitului şi a apneei de somn (încetarea respiraţiei în timpul somnului) sunt, de asemenea, tratate de departamentul ORL.
Tratarea problemelor urechii:
Unul dintre subiectele de interes special pentru specialiştii din cadrul Departamentului ORL Sağlık Merkezi este reprezentat de diagnosticarea şi tratarea, atât medicală cât şi chirurgicală, a problemelor urechii, precum pierderea auzului, infecţii, dificultăţi de echilibru şi ţiuit.
În plus, la diagnoza şi tratamentul vertijului, dificultăţilor de echilibru şi pierderii auzului, departamentul nostru întreprinde proceduri chirurgicale minore pentru repararea timpanului (membrana timpanică – timpanoplastia) şi tratarea problemelor urechii medii la copii (tub de ventilaţie).
Tratarea maselor, tumorilor la nivelul capului şi gâtului:
Tumorile capului şi gâtului reprezintă un grup critic de boli. Drept urmare, diagnosticarea şi tratarea lor trebuie asigurată de o echipă multidisciplinară cu experienţă. Pacienţii beneficiază de servicii moderne în colaborare cu departamentele de oncologie şi ORL din cadrul clinicii Anadolu Sağlık Merkezi. În plus, personalul nostru din cadrul departamentului ORL realizează şi diagnosticarea şi tratarea problemelor de voce, de înghiţire şi a refluxului gastroesofagian.